Este euforie în Statele Unite după triumful istoric al democraților și înfrângerea dramatică a republicanilor lui Donald Trump la alegerile intermediare.

Conform celor mai recente rezultate, democrații au 100 de mandate în plus la Camera Reprezentanților și 10 la Senat.

În timp ce democrații sărbătoreau victoria, președintele Donald Trump i-a chemat pe reporteri la Casa Albă pentru a le arăta cum evoluează lucrările la sala de bal. Pe fondul nemulțumirilor legate de conflictul cu Iranul și de problemele economice, Trump a admis că războiul a contribuit la eșecul electoral. A susținut, însă, că intervenția militară a meritat și că America o duce mai bine ca niciodată.

Democrații au cucerit inclusiv bastioane republicane și vor putea face o puternică opoziție care să-i limiteze președintelui puterea, în ultimii doi ani de mandat.

Troy Jackson, senator Maine: „Am reușit! Oamenii care muncesc au reușit!”.

James Talarico, senator Texas: „Tocmai am demonstrat că toți banii din lume nu pot învinge Texasul”.

Roy Cooper, senator Carolina de Nord: „Această campanie a fost susținută de voi”.

Democrații au câștigat fără drept de apel alegerile parțiale de marți și au cale liberă acum să blocheze inițiativele președintelui Donald Trump, în ultimii doi ani ai mandatului său. Din ianuarie, democrații vor prelua conducerea comisiilor parlamentare și vor controla agenda legislativă și procesul bugetar. În plus, vor avea pârghii noi pentru controlul Administrației Trump: vor putea solicita documente și emite citații pentru a-i obliga pe oficiali să se prezinte în fața comisiilor.

Chuck Schumer, senator: „Prioritatea noastră numărul unu trebuie să fie obținerea de rezultate pentru poporul american în ceea ce privește principala problemă: costurile ridicate pe care Trump le-a impus. În al doilea rând, trebuie să combatem corupția. Aceasta este cea mai coruptă administrație din istoria Americii”.

În ceea ce privește controlul asupra activității administrației, comisiile conduse de democrați pregătesc investigații ample care ar putea viza familia președintelui, membrii cabinetului și legăturile lor de afaceri. Robert Garcia, congresmanul democrat din California care urmează să preia conducerea Comisiei pentru Supraveghere, a transmis un mesaj scurt administrației Trump: „Angajați-vă avocați!". Printre persoanele care ar putea fi luate în vizor se numără Jared Kushner, Kimberly Guilfoyle și Kristi Noem. La rândul său, Donald Trump și-a îndulcit discursul și a anunțat că e dispus să colaboreze cu un Congres controlat de democrați și nu se teme că ar putea fi pus sub acuzare.

Donald Trump, președintele SUA: „Categoric, nici vorbă. Cred că ar distruge Partidul Democrat dacă ar face asta. Pentru ce să declanșeze procedura de destituire? Pentru că avem o țară care are succes? Țara noastră este acum mai prosperă decât în orice alt moment al istoriei sale. Probabil că mă voi înțelege cu democrații, atât timp cât ei nu vor încerca să distrugă totul”.

Într-o reacție surprinzătoare, vicepreședintele JD Vance a pus pierderile electorale ale republicanilor pe seama războiului din Iran. Vance s-a distanțat astfel vizibil de poziția oficială a partidului, deși a încercat să-l protejeze pe Trump.

„Problema principală este că mulți dintre cei care au votat pentru Trump și Vance în 2024 au votat pentru democrați în 2026. Motivul pentru care am pierdut este războiul.”, a scris Vance pe rețeaua X.

Donald Trump a adoptat o poziție diferită.

Donald Trump, președintele SUA: „În ceea ce privește războiul, nu aș fi procedat altfel. Am distrus practic întreaga lor capacitate militară. Marina lor militară a dispărut. Forțele aeriene au fost distruse. Sistemele antiaeriene au fost eliminate”.

Pe de altă parte, presa americană scrie că Trump ar căuta un țap ispășitor, iar primul vizat ar fi Pete Hegseth, secretarul Apărării. Poziția acestuia este vulnerabilă, întrucât a fost unul dintre susținătorii timpurii ai intervenției militare în Iran.

Democrații au câștigat inclusiv în bastioane tradiționale ale republicanilor, obținând victorii importante în state precum Maine, Iowa, Ohio, Kansas și Texas. Victoria din Kansas are o semnificație aparte: statul nu mai alesese un senator democrat de aproape un secol.

O altă premieră a fost înregistrată în Minnesota, unde o democrată a câștigat cursa pentru Senat, devenind prima femeie amerindiană aleasă în această funcție.

În Texas, democrații au obținut o dublă victorie: James Talaríco a câștigat mandatul de senator, iar Gina Hinojosa a fost aleasă guvernatoare.

Tot în Texas, dar în Camera Statală a Reprezentanților, a câștigat pentru democrați și românca Mihaela Pleșa, ai cărei părinți au emigrat în Statele Unite. Pleșa a fost aleasă pentru prima dată în 2022.

Mihaela Pleșa: „Când Trump a încercat să ne redeseneze hărțile și să se amestece în alegerile noastre, am pus piciorul în prag și am spus: nu! Politicienii corupți ca Ken Paxton și Donald Trump cred că acest mandat le aparține. Dar noi știm adevărul. Acest loc ne aparține. Iar misiunea mea este să combat corupția și să apăr interesele voastre!”.

Cel mai bogat pâmântean, Elon Musk a donat mai mult de 480 de milioane de dolari candidaților republicani la aceste alegeri. Musk a reacționat ironic, cu aluzie la una dintre teoriile conspirației. „Am impresia că intervenţia laserelor mele spaţiale în alegeri nu a funcţionat de data aceasta" - a scris el pe rețeaua X.

Pe de altă parte, deși au majoritate - democrații nu au atins pragul de 60 de voturi necesar pentru ca proiecte importante de lege să treacă de Senat. Ceea ce înseamnă că este foarte puțin probabil ca aceștia să poată adopta o mare parte din agenda lor preferată, dacă nu au sprijinul unor senatori republicani, relatează stirileprotv.ro.

Citeste si :  Înfrângerea lui Trump schimbă cursa pentru Casa Albă din 2028. Posibilii succesori la președinție