Desi mai putini ca in alti ani, oamenii au sarbatorit si astazi 9 mai cu gratare incinse in parcuri. Unii au uitat de distanta sociala si au chefuit in grupuri mari. Altii au ales sa stea in liniste, la pescuit.
Asa a fost surprinsa astazi aceasta familie, care a incins gratarul pe malul lacului de la Danceni. Cand au vazut camerele de luat vederi, oamenii au inceput sa se imprastie si doar unul a ramas sa ne vorbeasca.
"Sarbatorim 9 mai, cu familia. Vom sta pana diseara aici, iar dupa ne ducem sa ne culcam acasa.’’
Altii, in schimb, au stat departe de ceilalti si au pescuit in liniste.
“Astazi nu sarbatorim nimic, ca in anii precedenti. Anii trecuti sarbatoream 9 mai. Am venit cu un prieten si un verisor. Suntem doar in trei, cat permite legea.”
Si in parcul “La Izvor” din capitala am surprins oameni care pescuiau ori care se plimbau, profitand de vremea frumoasa. Unii spun ca au ales sa sarbatoreasca ziua de 9 mai acasa.
,,Deobicei mergem la memorial, ne intalnim cu prietenii, odata ce nu se permite, atunci nu. Acum nu se poate sa ne adunam. Acasa am sarbatorit. La masa i-am pomenit pe toti cei cazuti.’’
Iar altii au privit de la balcon marsul automobilistilor.
Militari nu am vazut asdtazi in parcuri, ci doar o masina de carabinieri care patrula. Acum doua saptamani, autoritatile au permis plimbarile in parcuri si paduri, insa doar cu respectarea distantei sociale.

