Mai multe obiecte "probabil fabricate de om" pluteau in apropierea locului prabusirii zborului MH370, la doar cateva saptamani de la disparitia aeronavei, au anuntat miercuri oameni de stiinta australieni, la 6 luni dupa incheierea cautarilor.
Doua noi rapoarte stiintifice afirma ca fotografii - realizate de sateliti militari francezi la doua saptamâni dupa ”disparitia” avionului si care nu au fost dezvaluite publicului - aratau cel putin 70 de obiecte identificabile plutind în apropierea unui sector al Oceanului Indian numit ”zona de nord” de catre cautatori.
Cautarile submarine masive ale avionului apartinând Malaysia Airlines, dat disparut în martie 2014, cu 239 de persoane la bord, s-au încheiat în ianuarie, dupa ce nu s-a gasit vreo urma a aeronavei într-o zona de 120.000 de kilometri patrati, în sudul Oceanului Indian, în largul coastei de vest a Australiei.
Însa cercetari date publicitatii în ultimele luni sugereaza ca MH370 se afla mai probabil la nord de aceasta zona si identifica un nou sector, de aproximativ 25.000 de kilometri patrati - ”zona nord”.
Difuzate miercuri de Agentia Nationala Australiana pentru Cercetare Stiintifica (CSIRO) si Geoscience Australia, studiile au permis sa se conchida ca 12 dintre obiectele care apar în fotografii erau ”probabil fabricate de om”.
CSIRO a modelizat deriva acestor obiecte, pentru a afla unde se aflau în ziua prabusirii MH370, si a constatat ca locul estimat era conform celui al ”zonei nord” - identificata în studii anterioare.
Însa Biroul australian pentru securitatea transporturilor (ATSB), care a condus aceasta misiune de cautare, nu vrea sa traga concluzii pripite cu privire la originea obiectelor respective.
”Rezolutia fotografiilor nu este destul de buna pentru ca sa se afirme ca aceste obiecte provin de la MH370 si ca nu sunt, de fapt, alte obiecte care plutesc pe oceane în întreaga lume”, a declarat pentru AFP seful ATSB, Greg Hood.
”Evident, este necesar sa fim prudenti. Aceste obicte nu sunt definitiv identificate ca fiind fragmente din MH370”, a adaugat el.
Ministrul Transporturilor Darren Chester si-a exprimat satisfactia fata de aceste noi rapoarte, dar a avertizat, la rândul sau, ca ”este important sa notam ca ele nu furnizeaza probe noi care sa conduca la o amplasare specifica a MH370”.
El a adaugat ca Malaysia ramâne principala tara care ancheteaza.
Ocean Infinity, o societate americana de explorare a fundurilor marine, a declarat la începutul lunii august ca ea ar putea sa reia cautarea epavei.
Rude ale pasagerilor zborului MH370 au cerut Malaysiei sa accepte aceasta propunere.
Doar trei fragmente din avion au fost gasite, esuate pe tarmuri în vestul Oceanului Indian


