Invadarea Ucrainei la sfarsitul lunii februarie a pus Rusia pe un traseu care ar putea in cele din urma sa duca la schimbarea presedintelui de la Kremlin, declansa un razboi civil sau chiar destramarea tarii, afirma Boris Bondarev, diplomatul rus care si-a dat demisia din functie in luna mai, citat de Reuters.
Bondarev si-a anuntat demisia din Misiunea permanenta a Rusiei de la ONU si din alte organizatii internationale de la Geneva pe 23 mai, publicand un mesaj fara precedent de dur la momentul respectiv impotriva razboiului din Ucraina si conducerii de la Moscova.
Intr-un nou eseu de 6.500 de cuvinte in care a criticat din nou Rusia lui Putin, Bondarev afirma ca statul rus este infestat de sicofanti care spun doar „da”, ceea ce il face pe Vladimir Putin sa ia decizii intr-o camera in care isi aude doar propria propaganda.
„Viitorul Rusiei este profund nesigur daca Putin este dat afara din functie”, afirma Bondarev, care a lucrat pentru ministerul de Externe de la Moscova intre 2002 si 2022, in eseul publicat de revista Foreign Affairs.
„Este cu totul posibil ca succesorul sau sa incerce sa duca mai departe acest razboi, mai ales ca principalii consilieri ai lui Putin vin din serviciile de securitate. Dar nimeni din Rusia nu are statura sa, asa ca tara ar intra probabil intr-o perioada de turbulente politice. Ar putea degenera chiar in haos”, mai spune diplomatul.
Vladimir Putin nu are niciun regret legat de declansarea razboiului impotriva Ucrainei
Desi nu a dorit sa raspunda solicitarii Reuters de a comenta afirmatiile lui Bondarev, Kremlinul a catalogat anterior drept „profund eronate” astfel de opinii precum cele exprimate de Boris Bondarev, sustinand ca popularitatea presedintelui Vladimir Putin a fost demonstrata in mod repetat la urnele de vot.
Vinerea trecuta liderul de la Kremlin a declarat ca nu are niciun regret cu privire la declansarea „operatiunii militare speciale” pe 24 februarie, vorbind din nou despre lupta existentiala cu „Occidentul agresiv si arogant” despre care spune ca vrea sa distruga Rusia.
„Vreau sa fiu clar. Nu este placut ce se intampla acum, dar (daca Rusia nu ar fi atacat Ucraina pe 24 februarie) am fi ajuns in aceeasi situatie mai tarziu, doar ca conditiile ar fi fost mai proaste pentru noi. Asa ca facem ceea ce trebuie”, a mai spus el.
Insa la aproape 8 luni dupa inceperea razboiului care a declansat cele mai mari tensiuni intre Moscova si Occident de la criza rachetelor cubaneze din 1962, fortele armate trimise de Putin sa cucereasca Ucraina nu au reusit sa atinga nici macar unele dintre obiectivele de baza trasate la Moscova.
Vasta armata a unei foste superputeri a fost umilita pe campul de lupta de o forta mult mai mica inainte de izbucnirea razboiului cu ajutorul armelor, informatiilor si sfaturilor primite de la statele occidentale conduse de Statele Unite.
Fostul diplomat rus spune ca Ucraina n-ar trebui sa incheie un armistitiu cu Moscova
Bondarev, care se descrie drept un „diplomat in exil” care a ales sa paraseasca „corabia nebunilor” este fiul unui economist ce lucreaza la departamentul de comert extern de la Moscova si al unei profesoare de engleza de la Institutul de Stat pentru Relatii Externe, una dintre cele mai prestigioase institutii de invatamant superior din Rusia.
Bondarev descrie cum diplomatii care au trimis mesaje propagandistice inapoi la Moscova au fost rasplatiti:
„Diplomatii care au scris asemenea fictiuni au primit aplauze de la sefii lor si si-au vazut norocul crescand in cariera. Moscova a vrut sa auda ceea ce spera sa fie adevarat, nu ceea ce se intampla in realitate. Ambasadorii de peste tot au inteles mesajul si s-au intrecut in a trimite cele mai exagerate telegrame”.
Fostul diplomat rus pe langa ONU afirma ca orice armistitiu incheiat intre Kiev si Moscova nu ar face nimic altceva decat sa ii acorde mai mult timp lui Vladimir Putin „pentru reinarmare inainte de a ataca din nou”.
„Exista un singur lucru care chiar il poate opri pe Putin, o infrangere pe scara larga”, spune el, avertizandu-i insa pe cei care viseaza la implozia Rusiei sa se gandeasca la posibiliele consecinte.
„Rusii s-ar putea uni in spatele unui lider si mai belicos decat Putin”, spune acesta.
Boris Bondarev spune totusi ca Rusia nu trebuie umilita
In ceea ce priveste ceea ce s-ar putea intampla dupa o eventuala infrangere a Rusiei, fostul diplomat al Moscovei impartaseste punctul de vedere al presedintelui francez Emmanuel Macron care a avertizat in mod repetat ca Rusia nu trebuie umilita.
El spune ca umilinta resimtita de rusi dupa destramarea URSS in 1991 ar trebui sa serveasca drept lectie pentru Occident si ca eventuale ajutoare oferite dupa incheierea razboiului i-ar putea ajuta „sa accepte mai usor pierderea imperiului lor”.
Alti analisti insa, printre care si Timothy D. Snyder, reputatul istoric si profesor la Universitatea Yale si London School of Economics, au respins aceasta teza legata de „umilirea” Rusiei, afirmand ca ea nu ar trebui sa ingrijoreze Occidentul.


