La o saptamana dupa funeraliile fostului papa-emerit Benedict al XVI-lea, Vaticanul este luat prin surprindere de publicarea unui volum in care cel mai apropiat colaborator al lui Benedict al XVI-lea face dezvaluiri despre tensiuni nestiute intre fostul Suveran si papa Francisc, informeaza AFP, citata de Agerpres. Vaticanul nu a prezentat o pozitie oficiala dupa dezvaluiri, dar autorul cartii a fost invitat la o discutie cu usile inchise, scrie digi24.ro

Cartea, intitulata "Nient'altro che la verita: La mia vita al fianco di Benedetto XVI", relateaza ascensiunea fostului cardinal Joseph Ratzinger pana pe tronul Vaticanului, pontificatul sau (2005-2013) marcat de scandaluri si, in cele din urma, retragerea lui intr-o manastire de la Vatican dupa o demisie care a luat prin surprindere lumea intreaga. Vaticanul nu a reactionat inca in mod oficial dupa criticile formulate la adresa papei Francisc de monseniorul Georg Ganswein in aceasta carte, dar, la cateva zile dupa publicarea unor fragmente din ea in presa, prelatul german, in varsta de 66 de ani, a fost convocat luni la o intrevedere cu actualul papa, desfasurata cu usile inchise si ale carei concluzii nu au fost facute publice.

Georg Ganswein, a carui prestanta era descrisa cu lux de amanunte in presa italiana in perioada lui de maxima influenta, afirma, intre altele, ca papa de origine argentiniana "i-a frant inima" predecesorului sau atunci cand a limitat utilizarea limbii latine in slujbele religioase, o practica pe care fostul suveran pontif, un catolic conservator, o stimulase. Pana in ziua mortii sale, survenita pe 31 decembrie la varsta de 95 de ani, Benedict al XVI-lea a fost considerat un purtator de drapel al aripii conservatoare din Biserica Catolica, o factiune care il considera pe papa Francisc mult prea progresist.

 "Socat si uluit" 

Ocupand postul de secretar personal al lui Joseph Ratzinger din 2003, chiar dinainte ca acesta sa fie ales papa, si pana la moartea fostului suveran pontif, monseniorul Ganswein a fost un martor privilegiat al culiselor pontificatului sau. 

Dupa decesul lui Benedict al XVI-lea, el a fost oficialul care i-a primit pe vizitatori in perioada in care sicriul fostului papa-emerit era expus intr-un cadru solemn in Bazilica Sfantul Petru si a participat la coborarea de pe soclul funerar a sicriului mentorului sau, ducandu-l in fata a zeci de mii de credinciosi in timpul funeraliilor din Piata Sfantul Petru, oficiate de papa Francisc. Prelatul german nu a ezitat sa il critice pe actualul lider al Bisericii Catolice, superiorul lui direct, vorbind despre perplexitatea traita de papa-emerit din cauza unor decizii adoptate de succesorul sau.

Dupa demisia lui din 2013, prima demisie a unui papa dupa o pauza de aproape 600 de ani, Benedict al XVI-lea a promis sa traiasca "retras la manastire", insa si-a incalcat acea promisiune de mai multe ori, exprimandu-se in mod public despre anumite subiecte considerate explozive, precum celibatul preotilor catolici, in 2020. In timpul acelei controverse, Georg Ganswein afirma ca a actionat ca un fel de tap ispasitor: el a fost privat de papa Francisc de orice post executiv in cadrul Vaticanului, pastrand doar titlul de "prefect al casei pontificale", o functie lipsita de importanta. "Ramaneti acasa incepand de astazi. Insotiti-l pe Benedict, care are nevoie de dumneavoastra, si actionati ca un scut", i-ar fi cerut papa Francisc cu acea ocazie. 

Monseniorul Ganswein a dezvaluit ca a fost "socat si uluit" de indepartarea lui din structurile de conducere de la Vatican. Atunci cand i-a repetat acele cuvinte lui Benedict al XVI-lea, fostul papa ar fi facut un comentariu jumatate in serios, jumatate in gluma: "Se pare ca papa Francisc nu mai are incredere in mine si a facut din tine gardianul meu".

 "Frumosul Georg" 

Benedict al XVI-lea ar fi intervenit atunci pe langa papa Francisc pentru a-l convinge sa revina asupra deciziei sale, dar nu a avut succes, a dezvaluit prelatul german originar din landul Bavaria, la fel ca protectorul sau. "Putin cam transgresiv" in tinerete, Georg Ganswein purta pe atunci parul lung si asculta muzica trupei Pink Floyd.

Hirotonit preot in 1984, a devenit secretarul personal al cardinalului Joseph Ratzinger si l-a urmat in Palatul Apostolic dupa ce acesta a fost ales papa, devenind prelatul preferat al mass-media italiene datorita aspectului sau de actor hollywoodian. Supranumit "bel Giorgio" ("Frumosul Georg") de presa italiana, a fost fotografiat si in echipament sportiv in timp ce juca tenis, iar acele imagini au fost publicate in tabloide.

 Relatiile lui stranse cu Benedict al XVI-lea au generat multe gelozii, scrie preotul german in volumul sau de memorii. In schimb, relatiile cu papa Francisc au ramas reci, iar lansarea acestei carti cu accente polemice nu ar putea contribui la ameliorarea lor. Potrivit observatorilor de la Vatican, actualul suveran pontif ar putea sa il numeasca pe Georg Ganswein intr-un post de ambasador, deci departe de Vatican si de intrigile sale.