Europarlamentarul belgian Marc Tarabella a omis sa declare o calatorie platita de Qatar, a recunoscut duminica avocatul sau, la cateva zile dupa ce colega sa Marie Arena a raportat o „omisiune” similara cu privire la o calatorie in emirat, in contextul unui presupus scandal de coruptie in Parlamentul European, relateaza Agerpres, transmite g4media.ro

Dupa ce a pus sub acuzare patru persoane pentru presupuse fapte de coruptie in beneficiul Qatarului, justitia belgiana a cerut ridicarea imunitatii lui Marc Tarabella, un apropiat al lui Pier-Antonio Panzeri, un fost deputat italian aflat in centrul scandalului, de la domiciliul caruia au fost confiscate 600.000 de euro in numerar.

Tarabella, a carui locuinta a fost de asemenea perchezitionata, neaga orice implicare, dar eurodeputatul socialist recunoaste ca a facut o calatorie in februarie 2020 platita de Qatar fara sa o declare Parlamentului UE, asa cum era obligat sa faca.

„A fost invitat (…) la un congres. Organizatia a fost cea care a platit”, a declarat avocatul sau, Maxim Toller, pentru postul belgian de televiziune RTL. „Inca nu a declarat-o (…). A plecat apoi in Ghana, apoi a fost pandemia de COVID (…). Colaboratoarea sa ii reaminteste sa faca acest lucru, dar termenul a trecut”, a explicat el, subliniind „realitatea din teren”.

„El va reglementa lucrurile (…). Nu exista nimic ilegal in a avea o calatorie platita de o organizatie”, a insistat avocatul, subliniind ca alesul „a mers sa vada constructia stadioanelor si a cerut sa se intalneasca cu muncitorii”.

Marc Tarabella subliniase in noiembrie in hemiciclu „evolutia pozitiva” a drepturilor in Qatar – in numele „realpolitik-ului” si ca o „incurajare”, potrivit lui Maxim Toller.

De asemenea, avocatul a incercat sa explice „prietenia” clientului sau cu Pier-Antonio Panzeri: „Nu este un mic italian intr-o trattoria (…). A fost ales de trei ori ca europarlamentar, (este) o persoana foarte respectata (…). Este foarte posibil ca acesta sa-l fi sfatuit intr-adevar (pe Tarabella) sa spuna asa ceva”, fara ca acesta din urma „sa-si imagineze” ca alesul italian „ar fi monetizat prietenia lor”.

Miercuri, eurodeputata socialista belgiana Marie Arena a recunoscut, de asemenea, ca a omis sa declare o misiune in Qatar in mai 2022, platita de emirat, dand vina pe secretariatul sau pentru „omisiune” si referindu-se la „un document destul de complicat de completat”, potrivit declaratiilor sale pentru presa belgiana.

Ea a demisionat in decembrie din functia de presedinte al Subcomisiei pentru drepturile omului a Parlamentului European, functie detinuta anterior de Pier-Antonio Panzeri.

„Aceasta decizie a fost luata avand in vedere atacurile politico-mediatice care aduc atingere imaginii mele”, precum si „intregii activitati desfasurate in cadrul subcomisiei”, a explicat ea pentru agentia Belga, reiterand ca „nu are nimic sa-si reproseze” si ca nu a facut obiectul niciunei perchezitii sau cereri de ridicare a imunitatii sale.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.