Doi politisti din Buffalo, New York, au fost suspendati dupa ce un video in care apar trantind la pamant un barbat alb de 75 de ani a aparut pe retelele sociale. Incidentul a avut loc in cadrul protestelor declansate de moartea lui George Floyd, transmite Reuters.
LIVETEXT cele mai importante informatii legate de protestele din SUA:
15.12 Donald Trump pierde procente serioase in randul catolicilor albi- Sondaj
14.01 Agenti federali puternic inarmati care nu poarta insigne sau marcaje de identificare au fost inregistrati patruland pe strazile din Washington D.C. in aceasta saptamana, ca parte a efortului presedintelui Donald Trump da a pune capat protestelor din capitala americana
Inregistrarea video cu cei doi politisti din Buffalo, New York, care apar trantind la pamant un barbat alb de 75 de ani a fost facuta de un reporter de la postul local de radio WBFO si publicata pe site-ul sau si pe contul de twitter. In imagini se vede cum barbatul se apropie de ofiterii de politie, unul dintre acestia il impinge cu bastonul, iar al doilea cu mana. Apoi se aude zgomotul prabusirii si se poate observa sangele care curge pe asflat, barbatul lovindu-se la cap.
Primarul orasului Buffalo, Byron Brown, a spus ca a fost profund tulburat la vederea imaginilor, in conditiile in care in orasul sau protestele au fost pasnice. El a vorbit cu guvernatorul statului New York,Andrew Cuomo, convenind ca cei doi politisti sa fie suspendati.
Incidentul a starnit un nou val de indignare pe retelele sociale. Imaginile mai arata ca politistii continua sa marsaluiasca dupa caderea barbatului, desi unul dintre cei care l-a impins se apleaca asupra lui, insa este luat de acolo de un coleg. Altcineva striga dupa un medic.
Potrivit postului de radio, doi medici au venit imediat, iar barbatul a fost transportat cu ambulanta la spital. Politia a precizat initial ca barbatul a cazut dupa ce s-a impiedicat.
Barbatul a fost ranit destul de grav, dar era in stare stabila la spitalul Erie County Medical Center.


