Criza din sistemul judiciar polonez se adâncește, iar conflictul dintre premierul Donald Tusk și președintele Karol Nawrocki nu dă semne că s-ar apropia de un sfârșit. După confruntările de la Tribunalul Constituțional și intervenția poliției, accesul în instituție a fost restricționat. În timp ce Tusk promite să apere statul de drept, organizațiile pentru drepturile omului pun sub semnul întrebării legalitatea deciziilor luate în ultimele zile. Iar Curtea Supremă se pregătește să analizeze situația într-o reuniune extraordinară.

Schimb dur de replici în interiorul Tribunalului Constituțional din Polonia. Președintele Karol Nawrocki le-a spus unor judecători aleși de Parlament că nu sunt membri ai instituției și că ocupă ilegal clădirea. În înregistrarea publicată de un jurnalist, se vede cum șefa interimară a Tribunalului îl contrazice, insistând că ea și colegii săi au fost aleși legal. În discuție intervine și șeful Cancelariei Prezidențiale, care susține că aceștia nu au niciun temei juridic să se afle acolo.

După schimbul de replici, Nawrocki urcă în grabă scările, înconjurat de agenții de securitate și angajați ai Președinției. În paralel, disputa privind controlul instituției continuă. Persoane care s-au prezentat drept angajați ai Cancelariei Prezidențiale au încercat să preia cheile încăperilor Tribunalului.  

„-Toți vom contesta acest lucru. Știți că președintele nu vă recunoaște în calitate de judecătoare. Ce să mai spunem despre președintele instanței?
-Dumneavoastră nu sunteți gardă. Ați respectat vreodată Constituția? Măcar o singură dată în viață?
-Exact. Dumneavoastră ați încălcat Constituția. Iar domnul profesor știe foarte bine acest lucru.
-Dar aceasta este o problemă separată. Nu vom purta discuții pe coridor, în această situație.”

Într-un nou comunicat, judecătoarea care și-a asumat conducerea instituției, a anunțat că fostul președinte și vicepreședintele nu mai au acces în clădire. Nici ceilalți judecători și angajați nu pot intra fără o aprobare prealabilă. Între timp, Fundația Helsinki pentru Drepturile Omului avertizează că temeiul juridic al îndepărtării conducerii Tribunalului este discutabil. Organizația consideră că această decizie ar putea crea un precedent periculos și cere găsirea unei soluții printr-un compromis constituțional. Situația a ajuns și la Bruxelles. Comisia Europeană a transmis că Parlamentul polonez are competența constituțională de a numi noii judecători și a cerut autorităților să asigure funcționarea Tribunalului în conformitate cu legislația poloneză și europeană. Într-un videoclip publicat pe rețelele sociale, premierul Donald Tusk a acuzat opoziția și foștii președinți că au contribuit la subminarea statului de drept în Polonia.

Donald TUSK, PRIM-MINISTRUL POLONIEI: „Statul de drept îi protejează pe cei slabi la fel ca pe cei puternici.
Într-un stat de drept, un politician nu poate intra într-o instanță sau într-un tribunal pentru a da ordine ori pentru a intimida judecătorii, chiar dacă este președintele țării.”

Conflictul izbucnit vineri seara va fi analizat și de Curtea Supremă. Primul președinte al instituției a convocat pentru 3 noiembrie o reuniune extraordinară a judecătorilor, pentru a discuta amenințările la adresa ordinii constituționale și independenței justiției.