Doua judecatorii din Chisinau activeaza in regim special de activitate, dupa ce au fost depistate doua cazuri de infectare cu coronavirus. Institutiile examineaza doar cauzele urgente si cele care pot fi citite fara prezenta partilor. Tot astazi, Agentia pentru Reglementare in Energetica a fost plasata in carantina, dupa ce cativa angajati s-au imbolnavit.
Astazi, la judecatoria Chisinau cu sediul in sectorul Ciocana, persoanele care au venit sa depuna cereri nu au avut acces in institutie.
Au fost lasati sa intre doar judecatorii si personalul auxiliar, care vor continua sa munceasca in mod obisnuit. Masuri similare s-au luat si la judecatoria din sectorul Centru, insa acolo vor fi examinate cauzele care pot fi judecate fara participarea partilor, cele urgente, si cele ajunse la faza de deliberare, adoptare si pronuntare a hotararii. Un caz Covid pozitiv este si la Agentia Nationala pentru Reglementare in Energetica, institutia fiind plasata in carantina.
Francesca GINDEA, REPORTER PRO TV: “Doar paznicul este la locul de munca. Acesta ne-a spus ca toti angajatii lucreaza de acasa. Regimul de carantina a fost instituit pana la data de 17 iunie. Acum, oamenii se pot adresa prin intermediul postei electronice si a liniei de informare. Pe usa nu este nici un afis care ar informa ca institutia este in carantina.”
Tot azi s-a aflat ca inca doi procurori de la Procuratura Generala s-au infectat de coronavirus. Chiar si asa, in oficiul centru al institutiei mai multi pocurori au fost surprinsi cum nu respecta masurile de protectie.
In imagini se vedea ca oamenii legii nu poarta masti, nici chiar atunci cand primesc cetatenii in audienta si nici nu respecta distanta sociala.
Pana acum, 20 de procurori din toata tara s-au infectat cu coronavirus, cinci dintre ei sunt de la Procuratura Generala, iar sase de la Anticoruptie. Doar cinci dintre ei sunt internati in spital, restul se trateaza acasa.

