Douazeci de oameni au murit in Nigeria fiind electrocutati in autobuzul cu care se deplasau. Un cablu de inalta tensiune a cazut peste vehiculul plin cu pasageri. Si cativa trecatori care se aflau langa autobuz au avut de suferit.
Autobuzul circula pe o strada din provincia Port Harcourt, cand un cablu de inalta tensiune a cazut peste el. Cel putin 20 de pasageri, care se aflau in vehicul, au fost electrocutati. Zece persoane au fost transportate de urgenta la spital. Din cauza arsurilor grave, nu poate fi stabilita identitatea tuturor victimelor. Politia locala sustine ca nu cunoaste deocamdata numarul exact al persoanelor care au avut de suferit in urma acestui incident. Primele cercetari arata ca firul electric s-a rupt din cauza ploilor abundente din ultimele zile.


