Drona care a explodat la Orhei a fost lansată în timpul atacurilor de noaptea trecută, cînd mai multe regiuni ale Ucrainei au fost bombardate de ruși. La Odesa au avut loc atacuri în lanț, care au durat până dimineață. Una din drone a lovit o stație de transport public, unde în momentul atacului se aflau mai multe persoane, care au fost rănite.

Rușii au lovit Odesa după miezul nopții. Spre dimienață atacurile s-au intensificat.În Cernomorsk, o dronă a lovit un bloc de locuințe, însă, din fericire, nu au fost raportate victime.

„Dimineața nu a început cu cafea!" 

Una dintre drone a lovit o stație de transport public, unde în momentul atacului se aflau mai multe persoane. Au fost rănite două femei recum și un șofer de microbuz.

Forțele ruse au lovit sudul regiunii Odesa, țintind echipamentul unui obiectiv energetic, iar ca urmare peste 2.000 de consumatori au rămas fără energie electrică. 

Mai multe drone au fost doborîte.

În timpul nopții, o dronă Shahed a lovit hubul „Ukrpoșta” din Harikov. Clădirea a fost parțial distrusă.

În regiunea Sumî, dronele rusești au lovit o zonă rezidențială. O persoană și-a pierdut viața, iar alte trei au fost rănite. 

Regiunea Dnipro a fost atacată de aproximativ 40 de ori de către forțele ruse, fiind vizate patru raioane. 

În regiunea Cernigov, forțele ruse au lansat atacuri cu drone asupra teritoriului unor întreprinderi. Au izbucnit incendii la camioane de marfă.

În total, în cursul nopții, Rusia a lansat asupra Ucrainei 155 de drone de diferite tipuri. 124 de aparate de zbor au fost distruse.