Cea mai mare banca din Germania, Deutsche Bank, care a fost intens criticata de investitori si politicieni pentru legaturile sale permanente cu Rusia, face o miscare surprinzatoare si anunta ca se retrage din Rusia, scrie Reuters.

Deutsche Bank se alatura astfel marilor banci americane Goldman Sachs si JPMorgan Chase, care au anuntat joi ca sunt in proces de renuntare la activitatile din Rusia, adaugandu-se listei lungi de companii multinationale care se distanteaza de aceasta tara vizata de sanctiuni internationale severe. 

Deutsche a rezistat presiunii de a rupe legaturile cu Rusia, argumentand ca trebuie sa sprijine firmele multinationale care desfasoara afaceri acolo. Dar vineri seara la Frankfurt, banca si-a schimbat strategia.

"Suntem pe cale sa ne reducem activitatile restante in conformitate cu cerintele legale si de reglementare", a anuntat vineri seara Deutsche Bank, la doua saptamani dupa invadarea Ucrainei de catre armata rusa. "In paralel, ne ajutam clientii internationali care nu sunt rusi sa isi reduca activitatile in tara. Nu mai facem afaceri noi in Rusia", a adaugat Deutsche Bank, care a precizat ca "si-a redus substantial angajamentul si prezenta in Rusia din 2014".

Grupul german a explicat saptamana aceasta ca expunerile sale directe in Rusia sunt "foarte limitate".

Cu o zi inainte, directorul executiv al Deutsche Bank, Christian Sewing, a explicat de ce banca nu se retrage din Rusia. "Raspunsul este ca asta ar fi impotriva valorilor noastre. Avem clienti care nu pot parasi Rusia peste noapte", a spus Christian Sewing.

Deutsche Bank a evaluat expunerea bruta la credit la 1,4 miliarde de euro, adica aproximativ 0,3% din portofoliul total de credite, expunerea neta fiind in valoare de 600 de milioane de euro.

Grupul german are, de asemenea, un centru tehnologic important in Rusia, in care sunt angajati 1.500 de specialisti in informatica, care lucreaza in serviciul bancii sale de investitii.

Riscul operational ce decurge din inchiderea acestui centru este sub control si "nu prezinta niciun risc semnificativ" pentru functionarea operatiunilor globale, a declarat Deutsche Bank in aceasta saptamana.

Sursa: