Dupa opt ani de mandat, fostul presedinte american, Barack Obama are parte de o vacanta binemeritata. La nici o luna de cand a parasit casa Alba, el a fost surprins in vacanta, in Caraibe. Alaturi de un om de afaceri din Marea Britanie, Obama s-a apucat de sporturi nautice.


Acum ca nu mai detine cea mai importanta functie din Statele Unite, Barack Obama profita de timpul liber pentru a se relaxa. Impreuna cu sotia sa Michelle, fostul presedinte american a “fugit” departe de Casa Alba. Vacanta si-o petrece pe Insulele Virgine, unde s-a apucat de kitesurfing, in compania miliardarului Richard Branson. Obama insa nu a scapat de atentia presei. Momentul a fost filmat si postat imediat pe internet.

Barack Obama s-a descurcat destul de bine, desi uneori si-a pierdut echilibru si a cazut in apa. Totusi, fostul presedinte american pare intr-o forma fizica buna.Dupa vacanta in Insulele Virgine, sotii Obama se vor intoarce la Washington. Pe 20 ianuarie, Barack Obama a predat fotoliul de presedinte lui Donald Trump. El a avut doua mandate la Casa Alba si a fost primul presedinte de culoare al Statelor Unite.