Dupa saptamani de proteste impotriva rasismului si a brutalitatii politiei dupa moartea lui George Floyd, presedintele Donald Trump a decis refromarea politiei. Un decret, semnat dupa o intalnire cu familiile victimelor violentelor, limiteaza posibilitatile de utilizare a fortei de catre politisti si realizarea unei baze de date cu ofiterii agresivi.

Presedintele SUA a semnat ordinul de reforma al politiei americane alaturi de mai multi sefi ai politiei statale si a spus ca aceste reforme vor fi ”pentru binele si securitatea tuturor”.

Donald TRUMP, PRESEDINTE SUA: ”Ca parte a acestui proces de credibilitate, imobilizarea prin strangulare va fi interzisa, cu excepia cazului in care viata unui politist este in pericol.”  

Inainte de a semna ordinul, Trump a vorbit cu rudele unor persoane ucise in timpul unor confruntari cu politia.

Donald TRUMP, PRESEDINTE SUA: „Pentru toate familiile indurerate, vreau sa stiti ca toti americanii plang de partea voastra. Cei dragi nu vor fi murit in zadar”.

Trump si-a exprimat simpatia pentru familiile victimelor violentei politienesti, dar a pivotat repede catre un apel pentru intoarcerea la „lege si ordine” si o amenintare cu sanctiuni pentru cei care au comis jafuri in timpul protestelor.

In America, politia este subordonata administratiilor locale, asa ca reformele propuse de administratia federala au un impact oricum limitat. Analistii cred ca Trump a cautat sa ofere un raspuns ingrijorarilor cu privire la nedreptatea rasiala, deoarece se apropie alegerile din 3 noiembrie, cand candideaza pentru un al doilea mandat. Mai ales ca demonstratiile au escaladat din nou peste Ocean, dupa ce un alt barbat de culoare a fost umpuscat recent de politisti, in parcarea unui restaurant de tip fast food. Iar in Seattle, sute de oameni continua sa ocupe in mod abuziv un cartier din centrul orasului, pe care l-au declarat drept „zona autonoma”.