E stare de urgenta in Pakistan, unde inundatiile au ucis 900 de oameni si au distrus aproape 500 de mii de case. Aproape 30 de milioane de persoane au fost fortate sa-si paraseasca locuintele. Autoritatile vorbesc despre cel mai grav dezastru provocat de ploile din ultimul deceniu si cer ajutorul comunitatii internationale. 

Ploi torentiale au lovit zone intinse din Pakistan, iar guvernul a declarat stare de urgenta pentru a face fata inundatiilor, despre care a spus ca au afectat peste 30 de milioane de persoane. 

Ploile musonice sunt esentiale pentru irigarea culturilor si umplerea lacurilor si barajelor, dar in fiecare an aduc si un val de distrugeri.

Peste 900 de persoane au fost ucise in acest an - inclusiv 34 in ultimele 24 de ore - ca urmare a ploilor musonice care au inceput in luna iunie.

”Ce sa facem? Incercam sa scoatem apa din case cu ajutorul pompelor, dar apa este peste tot, dupa cum puteti vedea si nimeni nu vine sa ne ajute.”

”Nimeni nu vine la noi. Ale mele patru case s-au prabusit. Nu am primit niciun ajutor. Doua case ale fratelul meu tot s-au prabusit.”

Oficialii spun ca inundatiile din acest an sunt comparabile cu cele din 2010, cele mai grave inregistrate vreodata, cand peste 2.000 de oameni au murit si aproape o cincime din tara era sub apa.

De la jumatatea lunii iunie, cand a inceput musonul, peste 3 mii de kilometri de drumuri, 130 de poduri si 495 de mii de case au fost avariate. Pentru urmatoarele doua zile sunt prognozate precipitatii abundente  in cea mai mare parte a tarii.