Economia Rusiei este paralizata, iar masinaria de razboi a lui Putin supravietuieste doar pentru ca isi canibalizeaza companiile de stat, arata doi cercetatori de la Universitatea Yale, care sustin ca presedintele rus nu este nici pe departe unul dintre marii castigatori ai anului 2023, potrivit Insider, scrie digi24.ro.

Intr-un articol de opinie aparut in Foreign Policy saptamana trecuta, profesorii Jeffrey Sonnenfeld si Steven Tian au combatut ideea ca presedintele rus Vladimir Putin ar fi unul dintre marii castigatori ai anului 2023, care se bazeaza pe faptul ca economia rusa a demonstrat ca este foarte rezistenta. 

Sanctiunile occidentale si exodul companiilor multinationale din Rusia au provocat pierderi uriase pentru economia Rusiei, au argumentat cei doi cercetatori. 

„Nu putem cadea in capcana ideii ca totul merge bine pentru Putin si nu putem renunta la masurile eficiente de a pune presiune asupra lui”, au scris Sonnenfeld si Tian, adaugand ca Rusia nu s-a imbogatit din transferul activelor expropriate „fara valoare” ale firmelor occidentale catre acolitii lui Putin.

De la inceputul invaziei Ucrainei, cel putin 1 milion de rusi au fugit din Rusia, iar printre acestia se regasesc multi specialisti in IT. Din aceasta cauza, Rusia are acum aproape 5 milioane de locuri de munca neocupate si se confrunta cu o inflatie foarte mare. 

In acelasi timp, Rusia a pierdut intre februarie 2022 si iunie 2023 capital privat in valoare de 253 de miliarde de dolari, potrivit lui Sonnenfeld si Tian, care au citat informatii publicate de banca centrala din Rusia. 

„Rusia nu este nici pe departe o superputere economica” 

Moscova a pierdut de asemenea accesul la tehnologia si expertiza occidentala pe care multe dintre companiile sale se bazau, in timp ce investitiile straine aproape ca s-au epuizat. 

Din cauza controlului strict al capitalului, activele rusesti valorificate in ruble nu mai au acum nicio valoare pe pietele globale, iar sanctiunile care au rupt Moscova de o mare parte a sistemului financiar international au impiedicat companiile rusesti sa mai faca tranzactii pe piata occidentala. 

„Rusia, care nu a aprovizionat niciodata economia globala cu niciun produs finit – industrial sau de consum – este paralizata”, au spus Sonnenfeld si Tian. „Nu este nici pe departe o superputere economica, aproape toate resursele sale primare putand fi cu usurinta substituite din alte parti. Masinaria de razboi este impinsa doar de canibalizarea intreprinderilor controlate acum de stat.” 

Pana si Kremlinul se pregateste pentru vremuri grele in viitorul apropiat. Guvernatoarea bancii centrale ruse, Elvira Nabiullina, a spus ca se asteapta ca in curand sa fie introduse si mai multe sanctiuni. 

Cu toate ca Rusia a facut fata in ultimii doi ani furtunilor economice care s-au abatut asupra sa, Nabiullina a avertizat ca nimeni nu ar trebui sa traiasca sub impresia ca tara va rezista in continuare fara probleme. Presiunea din partea sanctiunilor se va intensifica, iar tara trebuie sa se pregateasca pentru asta, a mai spus guvernatoarea bancii centrale din Rusia.