Companii din Germania au pierdut milioane de euro din cauza unei escrocherii numita frauda CEO

Infractorii se folosesc de memo-uri false din partea unor directori generali prin care determina angajatii departamentelor de contabilitate sa transfere fonduri, potrivit agentiei federale pentru cibernetica, transmite Reuters.

Agentia BSI a anuntat ca investigarea noii escrocherii a dus la constituirea unei liste de 5.000 de posibile tinte, iar persoanele au fost avertizate.

Infractorii se folosesc de informatii obtinute din retelele de socializare, site-urile companiilor, site-urile de recrutare si chiar suna la companii pentru a obtine informatii despre directori. Politia estimeaza ca escrocheria a costat companiile milioane de euro, in ultimele luni.

Escrocii vizeaza angajatii departamentelor de contabilitate si de audit care pot transfera fonduri, folosindu-se deseori de presiunea timpului si de avertismente despre ”un proiect secret”, pentru a-i manipula sa faca platile.

Presedintele BSI, Arne Schoenbohm, a cerut companiilor care au cazut prada escrocilor sa anuleze tranzactiile si sa anunte politia.

De asemenea, Schoenbohm a cerut companiilor sa isi avertizeze angajatii autorizati sa faca tranzactii financiare despre acest tip de frauda.

BSI nu a facut publice numele companiilor afectate.