Este cod portocaliu de ger in aproape 40 de judete din Romania. Patru oameni au murit din cauza frigului, iar autoritatile indeamna populatia sa se imbrace bine si sa nu stea mult timp in frig. Gerul face victime si in Ucraina, Rusia si cateva tari din Europa. Iarna nu este blanda nici cu americanii, in cateva state fiind decretata stare de urgenta.
Gerul cumplit a facut cel putin patru morti in Romania. Printre victime este si un cetatean austriac in varsta de 52 de ani care locuia in Baia Mare. Barbatul a fost gasit inghetat in curtea sa. Meteorologii romani au emis cod galben de ger pentru azi si maine si au anuntat ca cea mai scazuta temperatura de la inceputul iernii s-a inregistrat in aceasta dimineata.
La Varful Omu – au fost minus 29,2 grade. Si in Ucraina e la fel de frig. Doi oameni au murit, iar sapte au fost spitalizati cu degeraturi in orasul Lvov. Totusi, rusii sunt cei care au parte de cele mai scazute temperaturi. In numeroase regiuni, unde se inregistreaza minus 40 sau 50 de grade, scolile si gradinitile au fost inchise. Este iarna cu viscol si ninsori abundente in aproape toata Europa.
Cel putin 20 de oameni au murit in ultimele zile din cauza frigului, cei mai multi in Polonia si Europa. Nici americanii nu au parte de o iarna mai blanda. In timp ce unii se distreaza incercand sa “inoate” in zapada... altii tremura de frig in case. In Carolina de Nord si de Sud, a fost decretata stare de urgenta. Ninsorile si lapovita au paralizat traficul aerian pe mai multe aeroporturi.
In Philadelphia au fost doua furtuni de zapada in trei zile, iar in Connecticut, din cauza ghetii, s-a produs un accident in care au fost implicate 20 de vehicule. In vestul Statelor Unite este alta problema. Meteorologii au anuntat ploi torentiale, care ar putea provoca inundatii puternice.

