Valul de incendii de vegetație continuă să facă ravagii în Europa. În Grecia, trei pompieri și-au pierdut viața în timp ce luptau cu flăcările. Mii de oameni au fost evacuați din calea focului. Două dintre victime au murit în insula Creta, unde vântul, care la rafală a atins chiar și 90 de kilometri pe oră, a făcut intervenția extrem de dificilă. În mare parte a Greciei continentale și pe multe dintre insule există un avertisment de risc ridicat de incendii. Și în sud-vestul Turciei, inclusiv în provincia Antalya, flăcările au distrus case si au ajuns aproape de o autostradă.
Peste 200 de pompieri intervin pentru stingerea flăcărilor, în vestul și în sudul insulei Creta. Vântul care suflă cu putere nu permite, deocamdată, intervenția mijloacelor aeriene, cu excepția a două elicoptere, ceea ce complică și mai mult situația.
Cel mai grav incendiu este în regiunea Rethymno. Se întinde pe 15 kilometri. Un localnic a filmat cum flăcările ard violent chiar și în interiorul copacilor.
Cel puțin 8.000 de persoane au fost evacuate din zonele de risc. S-au luat măsuri inclusiv pentru gestionarea fluxului de turiști. Vizitatorii au fost cazați în hoteluri departe de foc, scrie presa din Grecia.
Mai mulți oameni se aflau la pescuit în momentul izbucnirii flăcărilor. Pentru a-i salva, nave ale Gărzii de Coastă elene au navigat prin fumul dens.
Alte zeci de focare fac prăpăd în regiunea Peloponez, din sudul Greciei, dar și pe insulele Paros și Lesbos.
Incendii violente de vegetație au izbucnit și în trei provincii din sud-vestul Turciei, între care Antalya, unde se află faimoasa Rivieră Turcească. Flăcările au ajuns periculos de aproape de o autostradă. Circulația a fost oprită.
Focul a distrus mai multe locuințe, iar un spital a fost evacuat ca măsură de precauție.
Situația rămâne critică și în Spania, unde a început al patrulea val de căldură din această vară.
CONNOR GILLIES, CORESPONDENT SKY NEWS: „După cum puteți vedea, pompierii rămân pe teren. Și elicopterele continuă să survoleze zona. Nimeni nu stă liniștit gândind că pericolul a trecut. ”
Deși zeci de mii de oameni au primit permisiunea să revină acasă, pompierii rămân în alertă din cauza temperaturilor ridicate, a umidității scăzute și a riscului ca focarele să se reaprindă.
Și în Franța, 16 departamente sunt vizate de un cod portocaliu de căldură. Între ele Gironde și Landes, unde pompierii doar ce au reușit să aducă sub control incendiile de vegetație.
ALEX TURNBULL, JURNALIST THE ASSOCIATED PRESS: „ Așa arată acum mari porțiuni din pădure după aproape o săptămână de când acest incendiu arde neîntrerupt. Flăcările uriașe nu mai sunt vizibile aici, însă peste tot există încă cenușă fierbinte, iar fumul continuă să se ridice din pământ. După mai multe valuri severe de căldură, vegetația este extrem de uscată, iar pompierii știu că aceste focare ascunse se pot reaprinde în orice moment.”

