O executie in stil mafiot a avut loc duminica, la Atena. Seful uneia dintre cele mai puternice grupari interlope a fost asasinat intr-o benzinarie. Atacatorii au venit cu pusti Kalasnikov si au tras 90 de gloante asupra masinii in care era el. Camerele de supraveghere au inregistrat intreaga scena desprinsa parca dintr-un film cu gangsteri, scrie digi24.ro.

Publicat:17.01.2024, 13:26

In imagini se vede cum Vangelis Zambounis, in varsta de 44 de ani, urca intr-un BMW blindat parcat in fata unei benzinariei pe care o detinea in centrul Atenei. La scurt timp, un alt vehicul opreste in spatele lui si din el ies doi barbati in negru cu cagule pe cap. Se apropie si trag din ambele parti de la mica distanta, apoi dispar in noapte. Peste 90 de cartuse au fost gasite la locul faptei.  

Imediat dupa crima, imaginile au fost difuzate la televiziune, iar doi politisti au fost arestati a doua zi pentru ca au incalcat confidentialitatea anchetei si au divulgat catre presa acele imagini.

Politia a stabilit ulterior ca masina de lux din care au coborat ucigasii avea numere de inmatriculare si fusese furata din Italia cu luni in urma. A fost gasita arsa la marginea capitalei elene. 

Politia este in alerta pentru a-i prinde pe asasini. 

Vangelis Zambounis era liderul unei grupari infractionale implicate in contrabanda cu tigari si combustibil. 

Au aparut mai multe speculatii cu privire la motivele uciderii lui Zambounis. 

Una sustine ca asasinatul a fost ordonat ca represalii pentru uciderea, in iunie 2023, a rivalului mafiot Vassilis Roubetis. O alta teorie pune crima pe seama tensiunilor actuale dintre contrabandistii interni de tutun si mafiotii straini care importa tigari ieftine din Ucraina. 

Zambounis a supravietuit unei tentative de asasinat in 2018. Atunci arma atacatorului lui s-a defectat chiar in momentul cand el voia sa traga in masina lui Zambounis. Potrivit cotidianului grec Kathimerini, peste 20 de asasinate la comanda au fost comise incepand din 2017 in Grecia in randul unor bande implicate in extorcari si alte activitati infractionale.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.