Experti polonezi au confirmat ca racheta care a ucis doi oameni dintr-un sat din sudul Poloniei in noiembrie anul trecut a fost lansata de Ucraina, a relatat cotidianul polonez Rzeczpospolita, citand surse, consemneaza marti agentia Reuters, scrie stirileprotv.ro

Explozia rachetei in Polonia, stat membru al NATO, a generat temeri ca razboiul din Ucraina ar putea degenera intr-un conflict mai amplu, care sa determine invocarea clauzei de aparare reciproca a Aliantei nord-atlantice, dar Varsovia si NATO au spus atunci ca se crede ca e vorba de o racheta ucraineana ratacita, disipand preocuparile privind o escaladare a conflictului.

Surse informate in legatura cu ancheta au declarat pentru Rzeczpospolita ca Polonia a stabilit ca racheta aterizata in satul Przewodow a fost o racheta S-300 5-W-55 de aparare aeriana trasa dinspre teritoriul ucrainean.

Ucraina neaga incidentul

"Aceasta racheta are o raza de 75 pana la 90 de kilometri", a mentionat o sursa pentru ziarul citat, adaugand ca "la momentul respectiv pozitiile ruse se aflau intr-un punct de unde nicio racheta ruseasca nu putea sa ajunga la Przewodow".

Ucraina a negat ca o racheta a sa a aterizat in Polonia.

Rzeczpospolita a mai relatat ca partea ucraineana nu a pus niciun material la dispozitia anchetatorilor polonezi.

Lukasz Lapczynski, purtator de cuvant al procuraturii poloneze, a declarat pentru ziar ca procurorul general a primit opinia expertilor, dar nu ii dezvaluie continutul intrucat acesta este confidential, noteaza Agerpres.