O explozie puternica intr-o zona pietonala din Istanbul a ucis si ranit mai multe persoane, anunta presa turca. Presedintele Recep Tayyip Erdogan a declarat ca este vorba de un atac cu bomba.

UPDATE 20:10 Creste bilantul persoanelor ranite in explozia de la Istanbul. Vicepresedintele Turciei, Fuat Oktay, a declarat pentru agentia turca de stat, Anadolu, ca sunt 81 de persoane ranite. 

"Deocamdata am pierdut 6 persoane. Patru dintre ele la fata locului. Si avem 81 ranite. Doua dintre ele sunt in stare grava", a spus vicepresedintele.

Acesta a intarit declaratiile presedintelui Erdogan, conform caruia ar fi vorba de un atentat terorist. 

"Consideram ca este un act terorist care a fost comis de un atacator, o femeie. Oricine se afla in spatele acestor evenimente va fi gasit, chiar daca trebuie sa mergem in celalalt capat al lumii, nu doar in interiorul granitelor", a adaugat vicepresedintele.

UPDATE 17:50 Presedintele Turciei a afirmat ca explozia din Istanbul miroase a "terorism" si ca, din primele informatii, o femeie ar fi fost implicata. 

„6 persoane au murit si 53 de persoane au fost ranite in explozia de pe strada Istiklal. Natiunea noastra ar trebui sa fie sigura ca autorii incidentului vor fi pedepsiti asa cum merita. Autoritatile relevante ale statului nostru isi continua eforturile pentru a descoperi autorii acestui atac perfid si gruparile din spatele lui", a declarat Erdogan.

„Din primele informatii pe care ni le-a dat guvernatorul, aici se simte un miros de terorism. Ar putea fi gresit daca spunem cu siguranta ca este terorism, dar primele informatii sunt ca o femeie joaca un rol in aceasta afacere", a mai spus presedintele turc.

UPDATE 17:26 Bilantul victimelor exploziei din Istanbul a crescut, ajungand acum la 6 morti si 53 de raniti, a anuntat guvernatorul orasului, Ali Yerlikaya. 

„Din pacate, in explozia care a avut loc astazi pe strada Istiklal, numarul mortilor a crescut la 6, iar cel al ranitilor la 53. Dumnezeu sa aiba mila de cei care si-au pierdut viata, iar celor raniti le uram insanatosire grabnica", a declarat acesta intr-un mesaj pe Twitter.  

La randul sau, presedintele Recep Tayyip Erdogan a spus ca este vorba de un "atac perfid cu bomba", iar autorii vor fi prinsi si pedepsiti. 

Ancheta privind deflagratia a fost preluata de 5 procurori. Zona exploziei este pazita in prezent de un numar mare de politisti, care au blocat circulatia pe mai multe artere. 

Autoritatile turce au dat si o interdictie pentru site-urile de stiri locale si pentru retelele sociale sa prezinte imagini de la fata locului. 

Semiluna Rosie a anuntat ca a fost trimis sange la spitalele unde sunt internati ranitii si ca nu este nevoie de donatii, pentru moment.

UPDATE16:58 Potrivit guvernatorului orasului Istanbul, ar fi vorba de 4 morti si 38 de raniti. 

Cauza exploziei, care a avut loc la ora 16:20, este, pentru moment necunoscuta. Exista suspiciuni ca ar putea fi vorba de un atentat sinucigas, insa informatia nu a fost confirmata oficial. Imaginile de la fata locului sugereaza si ca ar fi putut fi vorba de o bomba lasata in zona.

La fata locului sunt mai multe victime intinse pe jos, dar si ambulante si masini de pompieri care intervin.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.  

Sursa: