Explozie de culoare a fost aseara la Paris. Odata cu lasarea intunericului, au fost lansate zeci de focuri de artificii la Turnul Eiffel, care au oferit un spectacol de neuitat. La Nisa, sarbatoarea insa a fost marcata de comemorarea celor, care au murit acum un an, dupa ce un camion a intrat in multimea, care s-a adunat sa sarbatoreasca Ziua Frantei.


De un spectactol ce poate fi greu descris prin cuvinte s-au bucurat aseara francezii. Cerul deasupra Parisului a explodat in zeci de culori, iar show-ul de focuri de artificii a durat minute bune. 

In tot acest timp, turnul Eiffel a fost scaldat in luminite, iar melodiile care se auzeau pe fundal au creat o atmosfera magica. Oamenii au stat cu ochii tintiti spre cer nu doar in capitala franceza, dar si in alte orase. 

"Este un moment emotionant. 14 iulie este sarbatoarea noastra nationala. Este o zi în care ne adunam împreuna, dar si care ne aminteste de victimele de la Nisa."

 La Nisa, sarbatoarea a fost umbrita de comemorarea celor care si-au pierdut viata acum un an. Un concert grandios de muzica clasica a adunat sute de oameni, care si-au amintit de cei dragi. 

Oamenii au lansat in aer zeci de baloane de culoare alba in memoria oamenilor care au murit, in timp ce s-au adunat sa urmareasca focurile de artificii de Ziua Frantei. Atunci, un terorist a intrat cu un camion in multime, luand viata a 85 de oameni, intre care 10 copii. 

Astazi internautii au comentat cele mai  memorabile momente ale evenimentului. Unul dintre ele este evolutia orchestrei armatei franceze, care a interpretat o melodie daft punk, oferind un moment inedit. Pentru prima data Ziua Frantei a fost marcata in 1880.