O explozie produsa in timpul unui experiment la un festival de stiinta in nord-estul Spaniei s-a soldat cu ranirea a 18 persoane, unele dintre ele grav, intre care 10 copii cu varste intre 3 si 13 ani. Organizatorii au declarat ca experimentul a fost facut de multe ori inainte si ca nu au fost probleme pana acum.
Accidentul s-a produs vineri seara, in timpul unui experiment la Casa de Cultura din orasul catalan Girona, la circa 100 de kilometri nord-est de Barcelona, au informat sambata mass-media spaniole, citand autoritatile si purtatori de cuvant ai spitalului la care au fost dusi ranitii, potrivit Agerpres.
In cadrul unei demonstratii la festivalul organizat de Universitatea din Girona (UdG), un recipient cu azot lichid a explodat in fata unui public cu 200 pana la 300 de persoane, majoritatea familii, au precizat sursele citate. Persoanele ranite nu au suferit arsuri. Cu toate acestea, cei mai multi dintre ei au fost raniti de bucati ale recipientului metalic care a explodat.
O fetita de 5 ani a fost cel mai grav ranita si se afla in prezent la spitalul din Girona, alaturi de alte patru persoane grav ranite - doi copii de 10 si, respectiv, 12 ani, o femeie de 47 de ani si un barbat de 31 de ani.
Restul de 13 persoane ranite au fost externate intre vineri seara si sambata, potrivit mass-media.
Purtatorul de cuvant al UdG, Salvador Marti, a declarat ca experimentul cu azot lichid fusese efectuat de multe ori fara probleme. El a spus ca este „de neinteles” de ce s-a intamplat acest accident. Politia catalana va deschide o ancheta, a mai spus Salvador Marti.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.


