Explozia s-a produs luni seara la o benzinarie din apropierea capitalei regionale Stepanakert din Nagorno-Karabah. Peste 200 de persoane au fost ranite, informeaza The Guardian si News.ro, citate de libertatea.ro

Majoritatea victimelor se aflau in stare „grava sau extrem de grava”, a declarat reprezentantul pentru drepturile omului din Nagorno-Karabah, Gegham Stepanian. 

Victimele ar trebui sa fie transportate pe calea aerului in afara regiunii pentru tratament medical pentru a le salva viata, a declarat Gegham Stepanian. 

Incidentul s-a produs in momentul in care zeci de persoane stateau la coada la benzinaria unde s-a produs explozia, deoarece li se promisese combustibil – o raritate in timpul blocadei – pentru masinile lor pentru a se deplasa in Armenia.

Nu este clar ce a cauzat explozia. 

Anterior, un oficial local a anuntat ca populatia de etnie armeana din regiunea separatista Nagorno-Karabah va pleca in Armenia, dupa ce Azerbaidjanul a recucerit teritoriul printr-o scurta ofensiva.