La o luna de la cutremurul urias care a lovit coasta de vest a Japoniei, supravietuitorii se lupta cu gerul si conditii insalubre, zeci de mii de case neavand acces la apa, scrie digi24.ro.
Este posibil ca unele zone din peninsula izolata Noto sa nu aiba apa inca doua luni, a spus guvernatorul prefecturii Ishikawa, care a vorbit despre riscurile pentru cei care traiesc in centre sociale deja supraaglomerate, unde creste numarul infectiilor respiratorii si gastroenterite.
„Nu exista apa, asa ca nu ne putem spala rufele sau sa facem baie”, a spus Yoshio Binsaki, un locuitor de 68 de ani din orasul de coasta Suzu, conform unui reportaj Reuters.












Peste 230 de persoane au murit in cutremurul cu magnitudinea 7,6 din 31 ianuarie, in cel mai mortal seism din ultimii opt ani din Japonia. 44.000 de case au fost distruse complet sau partial, in timp ce 40.000 nu au apa curenta. Peste 13.000 de locuitori locuiesc in centre deschise dupa aceasta tragedie, potrivit oficialilor din Ishikawa.
Chisa Terashita, o mama cu trei copii care a fugit din casa distrusa din Suzu, a spus ca imediat dupa cutremur, ea si sotul ei au baut cat mai putina apa pentru a pastra rezervele si se confrunta acum cu problema mentinerii familiei sanatoase in conditiile lipsei apei. „Singurul lucru nenegociabil este sa ne spalam si sa ne igienizam mainile dupa ce mergem la toaleta, avand in vedere ca este sezonul in care infectiile se pot raspandi rapid”, a adaugat ea.
Gerul este de asemenea o provocare, in special pentru zeci de rezidenti care dorm in masini dupa ce casele lor au fost distruse. Zona a fost lovita de ninsori abundente in ultima saptamana, iar autoritatile au avertizat cu privire la riscul de alunecari de teren.
Autoritatile din prefectura Ishikawa vor incepe joi vaccinarea antigripala a persoanelor evacuate. Marti dupa amiaza, localnicii s-au adunat la scoala primara din Suzu, in jurul unui rezervor comun de apa care a devenit colacul de salvare pentru majoritatea/ Seara, oamenii s-au stransa sa se spele intr-o baie publica improvizata de soldatii trimisi in zona ca sa ajute.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.


