Suedezii, straini de arsita si de incendii de vegetatie, au parte de ambele, din plin, in aceasta vara.
Seceta îndelungata a uscat vegetatia, care se aprinde la prima scânteie. Iar umiditatea crescuta si vântul au împins flacarile din regiunile centrale în aproape toata tara.
Pompierii suedezi de lupta cu 44 de focare, dintre care unele dincolo de cerul polar. Si spun ca situatia e de o gravitate fara precedent în istoria recenta a tarii.
Incendiile au izbucnit la finalul saptamânii trecute, în trei regiuni din centrul Suediei, si s-au raspândit rapid în aproape toata tara. Focul a ajuns inclusiv în zonele locuite. O mie de oameni si-au parasit în graba casele amenintate de vâlvataie.
Pompierii suedezi, care nu prea sunt obisnuiti cu incendiile de amploare, se confrunta cu o situatie cât se poate de dificila - incendiul e ajutat de umiditatea scazuta si de vântul puternic.
Din cauza secetei si a temperaturilor neobisnuit de ridicate, flacarile au trecut chiar de Cercul Polar. Vâlvataia a ajuns inclusiv în zone unde armata suedeza face antrenamente. Asa ca operatiunile de stingere a focului au fost oprite din cauza pericolului de explozie.
Autoritatile suedeze au cerut ajutor extern. Norvegia a trimis deja sase elicoptere, iar Italia a ajutat cu doua avioane de pompieri. În plus, autoritatile au facut apel la voluntari din rândul populatiei, întrucât pompierii sunt depasiti de situatie.
Suedezii au parte de o vara mai calduroasa ca de obicei, care a debutat mai devreme. Meteorologii au anuntat ca tara a avut parte de cea mai fierbinte luna de mai de când se fac înregistrari meteo.
Si pompierii americani se lupta cu incendii de amploare. În Oregon, un focar aparut marti a înghitit aproape 8 kilometri patrati de vegetatie, pâna ieri dupa amiaza. Flacarile se apropie însa periculos de cartierele rezidentiale, asa ca zeci de familii care locuiesc la margine si-au abandonat deja casele.
Un foc de dimensiuni mai mici, dar care se raspândeste mai repede, a mobilizat zeci de pompieri si în statul Washington. 700 de familii au primit ordin de evacuare urgenta si cel putin o locuinta a fost facuta scrum.


