Sute de fermierii germani, care se opun eliminarii facilitatilor fiscale pentru motorina folosita in agricultura, au organizat sambata un protest in care au perturbat cu tractoarele lor accesul pe aeroportul din Frankfurt, cel mai mare din Germania si unul din cele mai mari din Europa, a anuntat politia locala, transmite digi24.ro.

„Traficul este perturbat in jurul aeroportului. Persoanele care vor sa ajunga la aeroport sunt rugate sa utilizeze mijloacele de transport in comun", a precizat politia din Frankfurt intr-un mesaj pe reteaua sociala X (ex-Twitter). 

Pe aceeasi retea sociala, mai multi utilizatori au postat mesaje video cu "concerte de claxoane" ale fermierilor care protestau in jurul aeroportului din Frankfurt.

Politia nu a precizat cate tractoare au blocat partial accesul pe aeroportul din Frankfurt insa potrivit tabloidului Bild ar fi vorba de aproximativ o mie de tractoare. 

Pe pagina sa de Facebook, operatorul aeroportului din Frankfurt ii sfatuieste pe pasageri sa isi ia o rezerva mai mare de timp pentru a ajunge la aeroport. Zborurile de pe aeroportul din Frankfurt nu sunt perturbate.

Renumita pentru calitatea dialogului social, Germania a cunoscut in ultimele luni o multiplicare a grevelor, in contextul degradarii puterii de cumparare din cauza inflatiei. 

La mobilizarea de amploare a fermierilor se adauga alte proteste, care fragilizeaza coalitia guvernamentala condusa de cancelarul social-democrat Olaf Scholz. Mai multe aeroporturi din Germania au fost paralizate joi de o greva a personalului de securitate, care a dorit sa faca presiuni in cadrul negocierilor colective la nivel de ramura. 

In paralel, sindicatul pilotilor de la Discover, o filiala a grupului aerian german Lufthansa, a facut apel pentru o noua greva de 48 de ore, incepand de duminica. Pilotii cer in special introducerea unei grile salariale si reglementari cu privire la zboruri si timpii de odihna. 

Aceasta dupa ce, saptamana trecuta, Germania a fost lovita de o greva de mai multe zile a mecanicilor de locomotiva de la operatorul feroviar de stat Deutsche Bahn.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.