De-a lungul istoriei Chinei se credea ca domnia unei dinastii imperiale urma un tipar cunoscut drept "ciclu dinastic". Un conducator puternic, unificator, crea un imperiu care ajungea sa se ridice, sa infloreasca, dar, in cele din urma, sa si decada, iar dinastia pierdea "Mandatul Ceresc" si era rasturnata de urmatoarea dinastie.
Similar cu "dreptul divin" al regilor europeni, mandatul ceresc se deosebea de primul prin aceea ca nu indreptatea neconditionat un imparat sa domneasca peste Imperiul Cerului. Cat timp se afla pe tronul dragonului, "Fiul Cerului" detinea putere absoluta asupra supusilor sai. Insa nu era necesar sa provina dintr-o familie nobila, iar mandatul ceresc il putea pierde daca era nevrednic, nedrept sau pur si simplu incompetent. Dreptul populatiei de a se rascula era garantat implicit atunci cand Cerul era vazut ca fiind nemultumit. Dezastrele naturale, foametea, molima, invazia, ba chiar si o rebeliune armata erau toate considerate semne ca mandatul ceresc fusese retras, potrivit Financial Times , citat de Rador.
Dupa ce puternicul imparat-taran Mao Zedong a castigat un razboi civil in 1949, Partidul Comunist Chinez a incercat sa combata asemenea credinte, catalogandu-le drept superstitii nestiintifice (sic!). De cand a preluat puterea, in 2012, presedintele Xi Jinping a incurajat o renastere a unora dintre traditiile si credintele vechi.
Insa el a evitat cu mare grija orice pomenire a ciclului dinastic si a mandatului ceresc, mai cu seama ca semnele traditionale de rau augur s-au acumulat claie peste gramada anul trecut.
Un razboi comercial cu cel mai mare partener comercial al Chinei, rebeliune fatisa in fosta colonie britanica Hong Kong si penuria de carne de porc provocata de devastatoarea raspandire a febrei porcine africane ar fi fost toate privite din perspectiva traditionala drept prevestiri sumbre cum ca sfarsitul dinastiei e aproape. Toate acestea palesc insa in comparatie cu pandemia coronavirusului izbucnita la finalul anului trecut in orasul Wuhan din centrul Chinei.
Printr-o coincidenta a istoriei, Wuhan este si locul unde s-au tras primele focuri de arma in 1911, la revolutia care l-a rasturnat pe ultimul imparat al dinastiei Qing. Astazi este sursa unei molime terifiante care s-a raspandit deja in intreaga China si in jurul lumii si a determinat cele mai ample tentative de a tine populatia in carantina - aproximativ 60 de milioane de oameni.
Faptul ca sistemul autoritar al Chinei este deosebit de slab la gestionarea unor situatii de urgenta in sfera sanatatii publice, care necesita o informare prompta, transparenta si precisa, face ca aceasta provocare sa fie mult mai mare decat oricare alta cu care s-a confruntat Xi pana acum.
Daca virusul va putea fi izolat in urmatoarele saptamani, atunci e posibil ca Xi sa iasa relativ neatins, dand vina pe autoritatile provinciale pentru criza. Dupa ce a inchis segmente intregi ale economiei pentru a ingradi epidemia, el chiar poate argumenta acum ca e nevoie de si mai multa supraveghere si control in societatea chineza. Dar daca virusul nu va putea fi izolat rapid, situatia s-ar putea transforma intr-un moment Cernobil al Chinei, cand minciunile si absurditatile autocratiei vor fi expuse clar ca lumina zilei spre a fi vazute de toata lumea.
Cenzorii statului deja nu mai reusesc sa tina sub control potopul de sarcasm si dezgust de pe internet, provocat de tentativele initiale de musamalizare a raspandirii bolii. Una dintre primele tinte ale ridiculizarii a fost demnitarul din sectorul sanatatii trimis de la Beijing la Wuhan pentru a linisti public multimile cum ca boala poate fi "prevenita si controlata". El insusi s-a imbolnavit si a devenit un simbol al incompetentei si mitomaniei guvernului.
Universitari si intelectuali mai curajosi au riscat incarcerarea denuntand esecul Partidului Comunist din perspectiva legitimitatii prin performanta. Unii s-au referit explicit la mandatul ceresc si au oferit numeroase exemple de decadere dinastica in ultima faza. Insa momentul definitoriu al crizei - momentul in care o provocare grava la adresa partidului s-a transformat intr-o problema potential existentiala pentru el - a venit joi (sic! vineri, de fapt - n.trad.), odata cu decesul unui oftalmolog de 33 de ani din Wuhan numit Li Wenliang.
In primele zile ale crizei, doctorul Li trasese semnalul de alarma in grupuri de discutii online ale fostilor sai colegi de facultate, dupa ce sesizase ca au aparut multe cazuri stranii de pneumonie, care nu raspundeau la tratamentele uzuale. Pentru acest lucru a fost mustrat de spitalul sau si a fost chemat in miez de noapte la politie, unde el si alti sapte medici au fost fortati sa semneze confesiuni si angajamente ca vor inceta sa raspandeasca "zvonuri".
Cand insusi doctorul Li a contractat boala, chinezii de rand s-au indignat. Pana si Curtea Suprema a Poporului de la Beijing a admonestat politia si i-a laudat pe medicii care au tras prima data semnalul de alarma. Insa vineri, cand doctorul Li a murit, reactia a fost vulcanica.
Faptul ca stirea a fost publicata prima data de presa de stat e un indiciu ca au aparut fisuri in temutul aparat de propaganda al partidului. Cenzorii au fost incapabili sa faca fata revarsarii de revendicari din mediul online precum "Vrem libertate de exprimare".
Povestea doctorului Li este atat de puternica si pentru ca se muleaza perfect pe un alt arhetip stravechi al istoriei Chinei. Invatatul confucianist incoruptibil, care ii spune adevarul in fata imparatului, dar e persecutat si intr-un final moare din cauza onestitatii sale, are un loc aparte in traditia intelectuala a Chinei. Doctorul Li se potriveste perfect in acest rol.
Calea pe care o va apuca virusul de acum incolo poate determina daca doctorul Li va ajunge sa fie comparat si cu un personaj istoric contemporan - tanarul vanzator de fructe tunisian care s-a auto-incendiat in semn de protest contra nedreptatii regimului, declansand Primavara Araba si caderea mai multor dinastii din Orientul Mijlociu. (Financial Times )