Detenția i-a oferit Evgheniei Guțul mai mult decât timp de reflecție. Condamnată pentru finanțarea ilegală a fostului partid „Șor”, fosta bașcană a lansat o carte online. „Cazul Guțul. Anatomia persecuției politice” adună 30 de scrisori adresate familiei, politicienilor și foștilor aliați, inclusiv celor care au părăsit Republica Moldova înainte de a fi condamnați, precum Marina Tauber și Ilan Șor. Dacă la Moscova volumul a fost prezentat aproape ca un eveniment editorial de prim rang de propagandiștii Kremlinului, criticii literari de la Chișinău spun că nu au văzut talent între coperți și au găsit mai degrabă un discurs politic decât o operă literară.
Celula de penitenciar pare să-i fi trezit inspirația Evgheniei Guțul. În timpul detenției, fosta bașcană s-a apucat de scris o carte.
Sergiu MORARU, AVOCATUL LUI GUȚUL: „Bravo! Nu degradează, dar studiază, scrie.”
Cartea cuprinde 30 de scrisori adresate membrilor familiei, colegilor de partid și apropiaților săi, inclusiv unor politicieni fugari, precum Marina Tauber și Ilan Șor, acuzați de autorități în dosare de corupție și de promovarea intereselor Rusiei. Cu alte cuvinte, corespondență din detenție pentru cei care au rămas în libertate.
Sergiu MORARU, AVOCATUL LUI GUȚUL: „O expunere a ceea ce simte și toate aceste momente prin care trece, le-a expus într-o carte.”
Disponibilă online în șase limbi, cartea a fost lansată cu mare fast la Moscova. Evenimentul a relatat chiar de unul dintre principalele canale de propagandă ale Kremlinului, Pervîi Kanal, iar la el au participat una dintre cele mai importante voci ale propagandei ruse Margarita Simionian și cei doi fugari, Marina Tauber și Ilan Șor.
Margarita SIMONIAN, ȘEFA POSTULUI DE PROPAGANDĂ RUSSIA TODAY: „O fată minunată, care a reușit să simtă spiritul poporului său. Să poți vorbi așa, în unison cu poporul tău și să poți să reflecți disperarea poporului tău.”
Și dacă la Moscova, Guțul este prezentată drept „un talent nativ”, specialiștii în domeniul literar au analizat cât de autentică este cartea.
Paula ERIZANU, SCRIITOARE: „Din păcate, răspunsul meu este că nu e nicio carte sinceră și nicio carte informativă, pentru că mai degrabă mi se pare un exercițiu de propagandă, un soi de fițuică propagandistică.// Min 04.22 Nu există niciun fel de nuanță. Totuși, într-o carte bună, ai parte de nuanțe.”
Cartea este văzută drep un PR politic și de experții politici.
Valeriu PAȘA, EXPERT WATCHDOG.MD: „Lansarea acestei pseudo cărți în spațiu public era prelejuit pronunțării decizii Curții de Apel și s-a făcut o mare campanie de manipulare pe rețele sociale cu probabil sute de mii de comentarii generate de profiluri false, acești boți care postează texte scrise cu inteligență artificială cu link-uri către această carte, că vezi, doamne, ce se întâmplă.”
Paula ERIZANU, SCRIITOARE: „Un singur detaliu, cumva, a rămas cu mine și m-a făcut să râd. În scrisoarea adresată Marinei Tauber, așa ca de la fată la fată, Evgenia Guțul zicea că ambele au trecut prin același curs de ospitalitate moldovenească, adică închisoarea pentru așa zisele păreri politice incomode.”
Experții se întreabă Evghenia Guțul a scris cartea?
Paula ERIZANU, SCRIITOARE: „Mai degrabă, mi se pare că a lucrat o echipă de propagandiști, de inteligență artificială. Mi s-a părut că e foarte schematică. Fiecare scrisoare are aceeași structură repetitivă și foarte simplă și nu am simțit viață și emoție, ci mai degrabă o adunătură de clișee.”
Valeriu PAȘA, EXPERT WATCHDOG.MD: „Este absolut evident pentru toată lumea că nu este scris nimic de doamna Guțul. Noi am mai văzut câteva discursuri publice de ale doamnei Guțul. Întrebări nu pot să apară.”
Și chiar dacă va vrea să schimbe politica pe literatură...
Paula ERIZANU, SCRIITOARE: „Nu văd un talent literar care să izbucnească aici.”
Și cartea a eșuat ca instrument de propagandă, spune Valeriu Pașa.
Valeriu PAȘA, EXPERT WATCHDOG.MD: „Această campanie s-a dus așa ca apa în nisipul uscat vara. Nu a produs niciun fel de efecte, nici în Autonomie. Ați văzut, a venit condamnarea la Curtea de apel – zero efect. Nimeni nu se interesează, ceea ce arată că ratingul ei era fake.”
Evghenia Guțul își ispășește acum pedeapsa de 7 ani și jumătate de închisoare, după ce și în instanța de apel a fost recunoscută vinovată de finanțarea ilegală a fostului partid „ȘOR”.

