Finlanda va prelungi inchiderea punctelor de trecere la frontiera cu Rusia cu patru saptamani, pana la 11 februarie, a anuntat joi Ministerul de Interne de la Helsinki, confirmand informatii anterioare potrivit carora aceste puncte vor ramane inchise, scrie digi24.ro.

Ministrul agriculturii si padurilor, Sari Essayah, a spus miercuri, la postul national YLE, ca frontiera, care ar fi trebuit sa fie redeschisa pe 15 ianuarie, va ramane inchisa. 

Finlanda a inchis frontiera cu Rusia la sfarsitul anului trecut, ca raspuns la fluxul tot mai mare de solicitanti de azil, afirmand ca acesta este orchestrat de Moscova, acuzatie dezmintita de Kremlin. 

Dupa ce doua puncte de trecere au fost redeschise pentru scurt timp in decembrie, peste 300 de solicitanti de azil au intrat din Rusia in interval de doua zile, a comunicat atunci paza de frontiera finlandeza, dupa care autoritatile au inchis toata granita pentru inca o luna. 

„Pe baza informatiilor stranse de autoritati, amenintarea ca fenomenul sa reinceapa si sa se extinda asa cum s-a intamplat anterior este probabila”, a indicat Ministerul de Interne intr-un comunicat, anuntand joi prelungirea masurii de inchiderii a punctelor de trecere a frontierei, potrivit Reuters, preluata de Agerpres.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.