Ratele dobanzilor vor continua probabil sa creasca la nivel global, pana in 2023, cand preturile mari vor incepe sa scada ca raspuns la actiunile bancilor centrale, a declarat vineri Kristalina Georgieva, director general al Fondului Monetar International (FMI) – relateaza news.ro, potrivit CNBC.

Preturile materiilor prime, cum ar fi petrolul, s-ar putea sa fi ajuns la un platou si au inceput sa scada in ultimele luni, dar Georgieva a spus ca acest lucru se intampla ca raspuns la riscurile de recesiune si nu neaparat pentru ca inflatia a fost imblanzita.

”Bancile centrale intensifica masurile pentru a controla inflatia, este o prioritate. Trebuie sa continue pana cand devine clar ca asteptarile inflationiste raman ferm ancorate. In acest moment, inca vedem inflatia in crestere; trebuie sa aruncam niste apa rece pe ea”, a declarat Georgieva pentru CNBC, la intalnirea G-20 de vineri din Bali.

Intreruperea lanturilor de aprovizionare, din cauza pandemiei, a creat blocaje, in timp ce razboiul din Ucraina a agravat aceste socuri. Rezultatul a fost o crestere a preturilor marfurilor, inclusiv pentru produse de baza cheie, precum alimente, ingrasaminte si energie.

In timp ce inflatia preturilor alimentelor era deja in urcare inainte de pandemie si razboiul Rusiei in Ucraina, cele doua evenimente nu au facut decat sa agraveze problema.

Potrivit Bancii Mondiale, preturile alimentelor la nivel global au atins maxime istorice intre martie si aprilie anul acesta.

Indicele preturilor marfurilor alimentare al Bancii Mondiale pentru perioada martie-aprilie a crescut cu 15% in ultimele doua luni si a fost cu peste 80% mai mare decat acum doi ani.

Organizatia pentru Alimentatie si Agricultura a declarat vineri la G-20 ca numarul global de subnutriti va creste cu 7,6 milioane in acest an si va urca din nou cu 19 milioane in 2023, relateaza news.ro

Sursa: