​Intr-un interviu pentru HotNews.ro, fostul jurnalist Ilya Kolosov, care a lucrat in televiziuni de propaganda din Moscova iar acum se afla in Belarus, vorbeste despre „rusinea de a fi rus” dupa invazia lui Putin in Ucraina: „eu practic nu pot sa merg nicaieri, dar chiar si daca as fi mers undeva, dupa tot ce s-a intamplat, fiind rus as simti respingere din cauza actiunilor intreprinse in numele tarii mele de catre actualul regim”.

Ucraina lupta pentru toti, iar pe teritoriul acestei tari este un razboi dintre o lume libera si cea in care crede Kremlinul. In prezent, nicio alta tara nu poate sa se alature Ucrainei, deoarece in acest caz ar putea incepe un razboi nuclear, Vladimir Putin fiind irational si imprevizibil.

Aceste opinii apartin fostului jurnalist rus Ilya Kolosov, exprimate in cadrul interviului pe care i l-am luat in aceste zile. Ilya Kolosov, in varsta de 51 de ani, a fost prezentatorul si realizatorul buletinelor informative de la postul public de televiziune din Rusia TV Centru, intre 2000 si 2013.

A demisionat invocand dezacordul cu politica editoriala dictata de Kremlin. Ulterior, timp de un an condus biroul postului RTVI (Russian Television International) la Berlin. Dupa ce finantarea acestui proiect s-a incheiat, Kolosov a venit in Belarus, unde timp de cativa ani a lucrat la un post de stat din Minsk (cel de-al doilea post public national), unde a prezentat un program informativ saptamanal. Insa peste doi ani a demisionat si de acolo, dupa ce politica editoriala s-a schimbat odata cu plecarea fostei conduceri.

In 2019, Kolosov a fost angajat in redactie rusa a postului “Vocea Americii” de la Washington, avand contract pentru an. Ulterior a revenit la Minsk iar acum se pozitioneaza ca un comentator politic independent si participa la mai multe proiect in mediul online.

Mai jos prezentam interviul integral cu Ilya Kolosov.

In primul rand, as vrea sa va intreb cum sunt percepute evenimentele din Ucraina, atat de cetatenii rusi, cat si de cei din Belarus. Dumneavoastra, fiind nascut in Rusia, cum vedeti tot ce se intampla acum in Ucraina?

Ilya Kolosov: Pentru mine aceste evenimente reprezinta o nebunie. In ceea ce priveste reactiile oamenilor din Rusia si Belarus, acestea sunt diferite. Potrivit ultimului sondaj, realizat in Rusia de catre Centrul rusesc pentru studiul opiniei publice, 63% sustin desfasurarea asa-zisei „operatiuni speciale” a Rusie in Ucraina.

Eu nu pot sa am o incredere totala in aceste date, pentru ca acest institut sociologic, desi este unul dintre cele mai mari in Rusia, nu are reputatia cea mai buna.

Totusi, o mare parte a societatii ruse si o mare parte a societatii belaruse sunt supuse unei influente majore din partea institutiilor mass-media, in primul rand a televiziunilor. Acestea au format opinia publica privind aceasta „operatiunea speciala” ca o necesitate, ca un raspuns la pretinsa amenintare din partea Occidentului.

Pentru ca vor urma intrebarile si despre Belarus, as vrea sa-mi explicati cum ati ajuns in Belarus si de ce va aflati acum in Minsk?

Stiti, am fost nevoit sa „calatoresc” mult. Pentru mine a devenit imposibil sa lucrez in Rusia (ca jurnalist) inca in 2013. Am fost nevoit sa plec de la postul de televiziune TV Centru (ТВ Центр), la care am lucrat 13 ani.

Am lucrat si in Berlin, si in Minsk, la televiziunea de stat, cand acesta inca era un post de televiziune decent. Ulterior, si acolo a devenit imposibil sa lucrez.

Am lucrat si la Vocea Americii, am avut un contract de un an, dar si acel loc este cam departe de o adevarata libertate de exprimare, visul jurnalistilor. Acum eu sunt in Minsk. Aici traieste feciorul meu cel mic.

In ceea ce priveste orasul Minsk, este un oras confortabil, un oras european frumos, insa cu mai multe de „dar”... Eu ma implic in unele proiecte de Youtube ale prietenilor mei. In ceea ce priveste un serviciu la televiziunile de stat, acest lucru ar fi imposibil pentru mine, atat in Rusia, cat si in Belarus.

„O buna parte din societate este zombificata de propaganda televiziunilor”

Cum sunt percepute in Belarus Rusia si Vladimir Putin? De exemplu, avand in vedere ce s-a intamplat in aceasta saptamana: Putin este un dictator care a inceput razboi impotriva Ucrainei sau este cel care „elibereaza” aceasta tara?

O buna parte de societate este „zombificata” de propaganda televiziunilor si oamenii mai degraba cred ca Putin desfasoara o operatiune de „denazificare” si „demilitarizare” a Ucrainei. Totodata, oamenii cu care comunic eu sunt oameni foarte diferiti, majoritatea dintre ei cred ca si mine ca asta este o nebunie, ca un final bun al evenimentelor incepute in 24 februarie nu exista.

Dumneavoastra v-ati asteptat sa aiba loc asemenea evenimente? V-ati asteptat ca asa-numita „operatiunea militara” sa aiba loc si in alte orase ale Ucrainei, decat pretinsele „republici”din regiunile Donetk si Lugansk?

Eu fac parte din categoria acelor observatori care nu au putut sa excluda criteriul de bun simt. Cand imi puneam intrebarile „pentru ce?” si “ce urmeaza?”, ajungeam la concluzia ca raspunsurile adecvate la aceste intrebari nu exista.

In aceste conditii, evident, Kremlinul nu trebuia sa inceapa aceasta operatiune militara, pentru ca nu poate sa se finalizeze cu bine. Astfel, eu nu m-am asteptat ca aceasta „operatiune” sa inceapa, credeam ca este o bravada, o tactica la care Putin apeleaza deja de multi ani si cu care manipuleaza Occidentul.

Eu am gresit, ca si multi alti analisti, oameni care nici pe departe nu sunt prosti si care acum isi cer scuze de la publicul lor. Nimeni din cei cu mintea treaza nu s-a asteptat sa se intample acest lucru.

Corectez: practic nimeni. Au fost oamenii care il apreciau pe Putin, nu ca pe un om care urmareste sa obtina un final pozitiv al actiunilor sale, ci ca pe un om irational.

In spatiul public, acolo unde este posibil acest lucru, se discuta masiv despre ideea cum ca Putin nu-si da seama ce face. Ce parere aveti? Putin a calculat toate actiunile sale inca din 2014 sau actioneaza irational abia de acum si cu orice pret incearca sa intre in istorie, intr-un mod atat de groaznic?

Cred ca este o intrebare care ar trebui adresata lui Putin sau unui psihiatru. Eu nu pot sa-mi explic, din punct de vedere rational, actiunile presedintelui Federatiei Ruse. Eu nu inteleg logica lui. Daca ar fi existat o logica, atunci nu ar fi avut loc „preluarea” Crimeei, pentru ca preluand Crimeea, el a pierdut toata Ucraina.

„Nationalistul este un om care isi iubeste Patria. Daca el nu face nimic rau unei alte natiuni, atunci este o persoana absolut normala”

In aceste zile, auzim argumente, inclusiv, despre problema nationalismului in Ucraina. Este macar o parte de adevar aici?

In fenomenul nationalismului nu este nimic rau. Nationalistul este un om care isi iubeste Patria, isi iubeste natiunea. Daca el nu face nimic rau unei alte natiuni, atunci este o persoana absolut normala.

Sensul care este atribuit „nationalistilor ucraineni” de catre propagandistii de la posturile TV din Rusia si Belarus nu are niciun temei, cel putin in dimensiunile despre care vorbesc ei. Evident, ca si in orice alta tara exista extreme, dar asemenea extreme sunt si in Rusia si nu mai putin decat in Ucraina.

Mai multi cetateni rusi cu care am discutat in aceste zile spun ca le este rusine, si ca pe retele de socializare se discuta ca „este rusine sa fii rus”. Dumneavoastra impartasiti acest punct de vedere ca oarecum consecintele deciziilor Kremlinului, mai exact ale lui Vladimir Putin, afecteaza perceptia asupra rusilor in lume?

Cat nu ar fi de trist acest lucru, dar acum fiecare cetatean rus va purta responsabilitatea pentru acest cosmar pe care l-a provocat presedintele Federatiei Ruse.

Pe de o parte, asta este nejustificat, pentru ca eu, de exemplu, niciodata timp de 22 de ani, de cand Putin este la putere, nu l-am votat. Majoritatea actiunilor sale nu au fost acceptate de mine. E suficient sa spun doar ca in acesti 22 de ani profesia mea a fost „furata”, profesia de сomentator politic in Rusia nu mai exista, cel putin la posturile de televiziune de stat.

Eu nu mai am tara mea, pentru ca ea apartine „prietenilor” lui Vladimir Putin. Iar acum eu nu mai am nici „restul lumii”, pentru ca Rusia este izolata de intreaga lume, prin sanctiuni, prin anularea zborurilor, prin porturi inchise, etc.

Adica eu practic nu pot sa merg nicaieri, dar chiar si daca eu as fi mers undeva dupa tot ce s-a intamplat, fiind un rus as fi simtit respingere din cauza tuturor actiunilor care au fost intreprinse din numele tarii mele de catre regimul care s-a inradacinat in tara mea timp de 22 de ani.

Din punct de vedere economic, din cauza sanctiunilor, cum va avea de suferit Rusia? Se prognozeaza ca rubla ruseasca nu va mai valora practic nimic. Cum vor resimti oamenii simpli aceste sanctiuni si cum pot influenta sanctiunile deciziile Kremlinului?

Rubla ruseasca nu va putea sa nu coste nimic. Acum tot ce se intampla, in mare parte, reprezinta etapele unei stari de panica, care a fost creata ca rezultat al unor sanctiuni foarte dure impotriva Federatiei Ruse.

Economia Rusiei, fabricile si uzinele ruse lucreaza in continuare, desi nu sunt in cea mai buna stare. Economia Germaniei s-a restabilit dupa 20 de ani de razboi si a devenit si mai puternica. Noi, timp de 20 de ani, avand in vedere preturile la petrol, am putea sa facem foarte multe in tara, dar cu actualul presedinte practic totul a fost furat.

In ceea ce priveste oamenii simpli: marfuri importate devin practic inaccesibile, din cauza cresterii cursului dolarului, iar foarte multe produse sunt aduse in Rusia de peste hotare. Deja atatea companii straine mari au anuntat ca nu mai lucreaza cu Rusia iar in curand nu vom avea nevoie de dolari.

Totodata, sanctiunile nu vor fi tocmai foarte eficiente in a-l opri pe Putin. Spun acest lucru cu mare regret, intelegand ca economia Rusiei poate fi pur si simplu pusa la pamant.

„Daca (sau cand) Rusia va ajunge la hotarele de Vest ale Ucrainei, Moldova nu va fi lasata in pace”


 

Exista opinia ca sanctiunile nominale impotriva oamenilor de afaceri mari din Rusia ii vor afecta foarte mult, iar din acest motiv ei il vor influenta pe Putin in deciziile pe care le va lua. In ce masura este posibil acest lucru?

Nimeni nu ii va asculta, nici pe oamenii de afaceri mici, nici pe cei mari. O anumita influenta asupra lui Putin, dar nici acest lucru nu e sigur, pot avea doar multimiliardarii pe care i-a creat chiar el. Desigur, consecintele sanctiunilor vor fi distructive, dar ceea ce exista in economia rusa acum va functiona inca o anumita perioada de timp.

Influenta asupra economiei va fi treptata. Oamenii se vor adapta, iar de la televizor vor auzi ca „de vina este Occidentul care nu-si doreste ca noi sa aparam securitatea tarii noastre”.

Nu vor mai exista insa domenii ca aviatia, astronautica, pentru ca toate companiile care ne exportau noua piese, au sistat colaborare cu Rusia. Porturile se inchid. Chiar si petrolul se vinde greu.

In acest context, vreau sa va intreb, daca resursele energetice ale Federatiei Ruse, inclusiv gazele naturale, ar putea deveni un instrument de santaj la adresa tarilor europene?

Poate fi un argument, nu si santaj. A fost atins acel punct ireversibil de la care un santaj cu subiectul gazelor naturale este imposibil de acum incolo. Acum Europa nu sisteaza complet importul gazului rusesc doar pentru ca este nevoie de ceva timp pentru a gasi o alternativa, intr-un mod sigur.

Acum se deconecteaza de la sistemul SWIFT doar bancile care nu sunt legate de platile pentru gaz in cazul Europei si pentru petrol in cazul Statelor Unite. Este doar o chestiune de timp pana cand Europa si SUA vor renunta la gazul si petrolul rusesc. Cred ca nu va dura mult.

Alternativa poate fi si acelasi gaz din Norvegia, gazul lichefiat american. De asemenea, SUA vor inlocui cele 7-10% de petrol rusesc importat cu o alta sursa.

Despre prognozele in privinta duratei acestui razboi: credeti se va ajunge mai departe, de exemplu, spre Republica Moldova, tara vecina cu Ucraina, care in aceste zile a semnat si cererea de aderarea la Uniunea Europeana?

Propun sa va uitati la o sedinta a Consiliului de Securitate a Belarusului, la care Lukasenko a vorbit in fata subalternilor sai si prezentat o harta. Cei atenti au observat ca acolo a fost pomenita si Moldova, printre prioritatile acestei „campanii militare” ruse. Eu cred ca acest lucru este hotarat, daca (sau cand) Rusia va ajunge la hotarele de Vest ale Ucrainei, Moldova nu va fi lasata in pace. Este doar o opinie a mea, presupun, dar deja ma tem sa prognozez actiunile lui Putin.

Cum vedeti rolul Belarusului in acest conflict, tara care, din cate se cunoaste, a permis intrarea de pe teritoriul sau a tehnicii militare ruse in Ucraina?

Este foarte trist ca s-a intamplat acest lucru, in pofida faptului ca aproximativ cu doi ani in urma, actualul presedinte belarus practic se jura ca nimeni niciodata nu va intra cu arme in Ucraina, de pe teritoriului Belarusului. Asta s-a dovedit a fi o minciuna si de pe teritoriul belarus trupele ruse au intrat in Ucraina.

Ma mira faptul sa vad ca fostii mei colegi din domeniu, jurnalistii din televiziunele belaruse, se revolta de ce si Belarus este considerata parte a acestui conflict. Adica ei considera ca daca nu sunt trimisi acolo militarii lor, oferirea teritoriului sau pentru un atac nu inseamna nimic.

Mai mult, cred ca in Belarus deja nu mai exista independenta, cel putin militara. Suveranitatea ei militara a fost transferata catre Federatia Rusa, in mare parte. Daca va fi luata vreo decizie in acest sens la Kremlin, ea nu va putea sa fie anulata la Minsk.

Aici va fi interesant cum va reactiona societatea din Belarus. Eu sper ca belarusii nu vor merge la razboi cu ucrainenii.

Referitor la recentul referendum din Belarus care viza inclusiv posibilitatea dislocarii armelor nucleare pe teritoriului acestui stat. Credeti ca este o etapa de pregatire pentru vreo actiune concreta?

Daca va intereseaza sensul organizarii referendumului, trebuie sa cunoasteti doar faptul ca, printre alte, acesta continea un punct care prevede ca presedintele nu poate fi tras la raspundere pentru tot ce a facut in functie de sef al statului. Acesta este cel mai important lucru.

Restul a fost doar adaugat, dupa modelul referendumului constitutional in Rusia, cand singurul scop era sa asigure posibilitatea ca Putin sa poata fi ales inca pentru doua mandate. Dar ceea ce tine de dislocarea armelor nucleare in Belarus - repet, in opinia mea, acest stat si-a pierdut suveranitatea sa militara, in cea mai mare parte. Astfel, daca o decizie in acest sens va fi luata la Kremlin, ea va fi pusa in aplicare.

„Ucraina, saraca, lupta pentru toti, deoarece, din pacate, nicio tara mare nu poate acum s-o ajute cu militarii sai”

Care va fi soarta Federatiei Ruse ca un stat federal dupa acest razboi? Exista opinii ca vor avea loc iesirile unor republici din componenta Rusiei, pentru ca asa-numita operatiune a lui Putin esueaza.

Atata timp cand la conducerea este Putin, sistemul lui dur si corupt va functiona in continuare. Acolo toti sunt legati unii cu altii. Din acest motiv prabusirea Rusiei cu actuala conducere la nivel central si local nu se va intampla.

In cazul in care Rusia va pierde in acest razboi cu Ucraina, lucrul care este inca greu de imaginat, dar totusi se vede ca „operatiunea” nu merge tocmai conform planului, atunci trebuie sa nu excludem probabilitatea schimbarea puterii de la Kremlin.

Dupa asta va urma a doua etapa de perspective pentru Rusia, care pot fi si pozitive si negative.

In Rusia exista o alternativa reala la Putin? Daca da, cine poate fi aceasta persoana: Alexei Navalnii, cineva din opozitia parlamentara, despre care se spune ca este doar una de imagine, sau vreun activist civic, o persoana cunoscuta?

Stiti, dupa Boris Eltin oricine parea un superman chiar si o persoana ca Putin, cu nivelul lui mediu. Asa si dupa Putin, orice persoana care va veni, va trebui sa organizeze procesul de „deputinizare” si va fi perceput ca o gura de aer curat.

Atunci in tara se va schimba absolut tot, in mod ireversibil.

Si pentru a trage o concluzie, desi intelegem ca in conditiile actuale este extrem de greu sa mai prognozam ceva: cum se va termina invazia Rusiei in Ucraina si cum se va schimba lumea?

Lumea deja s-a schimbat. ⅛ din teritoriul planetei noastre este izolata. Ucraina a devenit un loc in care se desfasoara o lupta dintre o lume libera si o lume in care crede regimul de la Kremlin.

Ucraina, saraca, lupta pentru toti, deoarece, din pacate, nicio tara mare nu poate acum s-o ajute cu militarii sai. Asta pentru ca in acest caz va incepe un razboi nuclear. Aceste state ajuta doar cu arme.

Acum totul depinde de cat de curajos si puternic va lupta Ucraina, si cat de multi oameni o vor ajuta nemijlocit pe campurile de lupta, venind in Ucraina in calitate de voluntari. Stiu ca deja 16 mii de astfel de persoane au traversat hotarul Ucrainei, de pe partea de Vest si sunt gata sa lupte. Vom vedea ce va fi mai departe, dar, sigur, va depinde mult daca vor fi sau nu folosite arme nucleare.

Omul care decide asta de la Kremlin este insa irational si actiunile sale sunt imprevizibile.

Sursa: