Presedintele american, Donald Trump, este un mincinos inveterat care isi supune anturajul unui cod de loialitate ce reaminteste atitudinea unui sef mafiot, afirma in memoriile sale fostul director al FBI James Comey, citat de AFP, scrie Agerpres.

În aceasta carte foarte asteptata din care au aparut fragmente joi în presa, cu câteva zile înainte de lansare, fostul director al politiei federale îl descrie pe locatarul de la Casa Alba ca fiind obsedat de detaliile indecente care îl privesc.

James Comey relateaza astfel ca presedintele i-a cerut sa ancheteze asupra afirmatiilor care îl descriau în prezenta unor prostituate ruse, în 2013, într-un hotel din Moscova.

Acest "dosar", amintind despre o înregistrare video cu caracter sexual în care ar aparea Donald Trump, a fost întocmit de un fost agent al spionajului britanic pentru opozantii politici ai candidatului republican. Considerat credibil la început de serviciile americane de informatii, autenticitatea sa a fost ulterior pusa total sub semnul întrebarii.

În cursul unei discutii avute în Trump Tower în ianuarie 2017, Donald Trump i-a cerut directorului FBI sa înabuse aceste afirmatii care îi erau foarte nefavorabile ”în cazul în care ar exista o singura sansa dintr-o suta sa fie luata în serios de sotia sa, Melania”, potrivit lui James Comey.

Schimbul de replici cu presedintele “m-a facut sa revin la începutul carierei mele, când eram procuror în fata mediului mafiot”, a adaugat el.
Fostul sef al politiei a descris o scena demna de mafia: “Cercul tacut care încuviinteaza. ‘Boss’-ul care face ziua si noaptea. Juramintele de fidelitate. Viziunea despre lume potrivit careia toti sunt împotriva noastra. Minciuna generalizata, fie mica sau mare, ce serveste un fel de cod de loialitate care plaseaza organizatia deasupra moralei si a adevarului”.

Pentru James Comey, “acest presedinte este imoral, detasat de adevar si valorile institutionale”.

"Leadershipul sau este tranzactional, bazat pe ego si loialitatea personala", adauga el.

Memoriile lui James Comey, intitulate ‘A Higher Loyalty: Truth, Lies, and Leadership’, prezinta cariera sa de 20 de ani ca procuror la New York, apoi procuror general adjunct în administratia George W. Bush si sef al FBI între 2013 si 2017.

La Casa Alba ca si printre responsabilii republicani, cartea a provocat temeri legate de pagubele ce le-ar putea produce unui mandat prezidential si asa afectat de zvonuri, demiteri si demisii.

Partidul Republican a creat deja un site intitulat "Lyin’ Comey" (Comey mincinosul), unde pot fi vazute o serie de citate ale personalitatilor publice, nefavorabile fostului director al FBI.

Cartea, care va aparea la 17 aprilie, a ocupat un timp pozitia întâi în clasamentul prevânzarilor site-ului Amazon, ajutata din plin de mesajele razbunatoare de pe Twitter ale lui Donald Trump care l-a demis pe neasteptate în mai 2017.

Sursa: Agerpres