Francezii au intrat în Cartea Recordurilor. Au făcut cea mai lungă baghetă din lume, recuperând astfel recordul pentru una dintre cele mai cunoscute embleme ale naţiunii, deţinut de Italia timp de cinci ani. Bagheta, de aproximativ 235 de ori mai lungă decât cea tradiţională, a fost făcută în suburbiile Parisului, în timpul unui eveniment al confederaţiei franceze a brutarilor şi patiserilor.
Franck THOMASE, PREȘEDINTELE CONFEDERAȚIEI BRUTARILOR DIN FRANȚA: ”În acest an olimpic, Franța a câștigat Cupa Mondială de panificație și Cupa Europeană. Și ne-am gândit de ce să nu întoarcem Franței recordul mondial al celei mai lungi baghete?”
Pentru a depăşi recordul deținut până acum de Italia, brutarii francezi au început să frământe şi să modeleze aluatul la ora 3 dimineaţa, înainte de a-l pune într-un cuptor special construit, pe roţi, cu mişcare lentă.
Franck THOMASE, PREȘEDINTELE CONFEDERAȚIEI BRUTARILOR DIN FRANȚA: „Suntem aproximativ 15 brutari aici venim din toată Franța: Alpi, Reims, Angers, Regiunea Parisiană. Ei sunt aici pentru a asigura munca. Bagheta trebuie să măsoare 5 centimetri lățime."
Bagheta tradiţională franceză trebuie să aibă o lungime de aproximativ 60 de centimetri, să fie făcută doar din făină de grâu, apă, sare şi drojdie şi să cântărească aproximativ 250 de grame, potrivit regulamentului oficial.
După un proces îndelungat de prepare a aluatului și aproape 11 ore de coacere, brutarii francezi au preparat cea mai lungă baghetă din lume, de peste 140 de metri, recuperând astfel recordul pentru una dintre cele mai cunoscute embleme ale naţiunii, deţinut de Italia timp de cinci ani.
O parte din baghetă, a fost tăiată şi împărţită cu publicul. Restul urma să fie dăruit persoanelor fără adăpost.

