Franta “va proceda la o deschidere treptata a frontierelor sale externe Schengen (adica si pentru Romania) cu incepere de la 1 iulie”, au anuntat vineri ministrii francezi de externe si de interne intr-un comunicat comun, citat de AFP.
Decizia a fost luata in conformitate cu recomandarile Comisiei Europene prezentate joi si “aceasta deschidere se va efectua progresiv si diferentiat potrivit situatiei sanitare din diferitele tari terte si conform modalitatilor care vor fi stabilite la nivel european pana la acea data”, au precizat ministrii de externe, Jean-Yves Le Drian, si de interne, Christophe Castaner.
Studentii internationali vor fi autorizati sa vina in Franta, indiferent de tara lor de origine, iar modalitatile lor de primire vor fi favorizate. Cererile lor de vize si permise de sedere vor fi tratate cu prioritate.
In ce priveste frontierele interne europene, cei doi ministri au confirmat ca Franta va ridica la 15 iunie, orele 00.00, toate restrictiile de circulatie introduse pentru a lupta impotriva pandemiei de COVID-19.
Persoanele provenind din spatiul european (statele membre ale Uniunii Europene, precum si Andorra, Elvetia, Islanda, Liechtenstein, Monaco, Norvegia, San Marino si Vatican) vor putea sa intre pe teritoriul Frantei fara restrictii, cu exceptia Spaniei si Regatului Unit.
Aceste doua tari aplicand restrictii, Franta va continua sa aplice reciprocitatea.
Spania a ales sa mentina pana la 21 iunie restrictiile de circulatie, precum si o carantina de 14 zile pentru pasagerii aerieni provenind din Europa, prin urmare pasagerii aerieni care vin din Spania vor fi la randul lor invitati, pana la 21 iunie, sa intre in carantina 14 zile.
Pasagerii provenind din Regatul Unit nu vor mai face obiectul unei restrictii de intrare in Franta cu incepere de la 15 iunie, dar, “pana la noi ordine”, vor fi invitati sa stea in carantina 14 zile.


