Fulgere puternice au declanşat două incendii pe insula Thassos, la o zi după ce pompierii au adus sub control incendiile de vegetaţie, izbucnite pe alte două insule din Grecia. Premierul elen a avertizat asupra unei veri periculoase în ceea ce priveşte incendiile de vegetaţie, ca urmare a unei secete prelungite. Aproximativ 240 de pompieri din ţări precum Bulgaria, Malta, Moldova şi România vor fi desfăşuraţi pentru a suplimenta personalul pentru stingerea incendiilor din Grecia a declarat marţi Ministerul Protecţiei Civile într-un comunicat.

Publicat:04.07.2024, 17:23

Fulgere puternice au declanşat două incendii pe insula Thassos, vizitată de mulți turiști, inclusiv moldoveni. În mod normal, ploile ar fi o binecuvântare în zonele în care nu au fost înregistrate precipitaţii de câteva luni, însă fulgerele care le-au însoţit au înrăutăţit situaţia.

Peste 32 de pompieri asistaţi de 13 autospeciale, un avion şi două elicoptere încercă să stingă flăcările care mistuiau zone împădurite, pe două fronturi. Aceste imagini au fost surprinse de turiștii care mergeau într-un tren.

În Spania, temperaturile cresc semnificativ, cu prognoze de maxime care se apropie de 40 de grade Celsius în regiunile sudice. Se așteaptă ca acest val de căldură să persiste până la sfârșitul săptămânii, putând ajunge la 41 de grade în Sevilia și Córdoba. E cald și peste ocean. Mai mult de 1.400 de hectare de prerie şi pădure au fost deja mistuite începând de marţi în apropiere de Oroville în California.

Imaginile de acolo arată flăcări uriașe și fum dens care a acoperit toată regiunea. Autoritățile au evacuat 13 mii de oameni din calea focului care mistuie tot.

Cei aproximativ 400 de pompieri care se luptă cu incendiul, ajutaţi de avioane şi elicoptere, se confruntă cu condiţii foarte dificile, a avertizat şeful pompierilor locali. Toate acestea în timp ce un val de căldură afectează regiunea, temperaturile urmând să ajungă la 46°C în zilele următoare.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.