Georgia trebuie sa continue reformele pentru a fi mai aproape de UE. Despre asta au discutat membrii Uniunii Europene cu reprezentantii georgieni la reuniunea Consiliului de asociere de la Bruxelles. Aceasta este prima intalnire a oficialilor dupa acordarea Georgiei statutului de perspectiva europeana, in conditiile in care Republica Moldova si Ucraina au obtinut deja statutul de candidat la aderarea la Uniunea Europeana.

Tbilisi trebuie sa faca mai mult in privinta reformelor judiciare, a statului de drept si a libertatii presei pentru a reusi pe drumul sau spre UE, a declarat Inaltul Diplomat al UE Josep Borrel.

Josep BORREL, SEFUL DIPLOMATIEI UE: “Asteptarile privind criteriile sunt foarte clare. Cand vine vorba de aspecte precum cultura politica bazata pe incluziune, respectarea principiilor democratiei, statul de drept, independenta sistemului judiciar, libertatea presei sau alinierea la standardele si politicile Uniunii Europene.”

Borell a subliniat ca ar trebui sa existe un consens national cu privire la aderarea la UE, iar intregul spectru politic din Georgia ar trebui sa fie implicat in procesul de integrare in UE. 

Josep BORREL, SEFUL DIPLOMATIEI UE: “Fortele politice trebuie sa gaseasca o modalitate de a lucra impreuna. Si, inca o data, nu este vorba doar de guvern, ci de toate partidele politice. Si de aceea numim acest proces un proces incluziv. Pentru ca acesta trebuie sa reflecte dorinta majoritatii covarsitoare a populatiei de a-si lega viitorul de Uniunea Europeana.”

Prim-ministrul georgian a dat asigurari ca guvernul sau se angajeaza sa indeplineasca toate criteriile UE.

Irakli GARIBASHVILI, PRIM-MINISTRUL GEORGIEI: “Decizia istorica a Consiliului European a creat un set complet nou de criterii de referinta care vor avea un rol de schimbare a jocului pentru Georgia. Si da, Georgia este pe deplin angajata pentru a pune in aplicare cele 12 prioritati. Asa cum au fost identificate de Consiliu.”

Dupa Ucraina, la data de 3 martie, Georgia, impreuna cu Republica Moldova, au depus cererea de aderare la Uniunea Europeana. Pe 23 iunie, tarile UE au recunoscut Ucraina si Republica Moldova ca fiind candidate la aderarea la UE. Georgiei i s-a acordat statutul de "perspectiva europeana".