Gigantul rus Gazprom se asteapta in acest an la o scadere de aproape 40% a profitului inainte de taxe, dobanzi, depreciere si amortizare (EBITDA) in comparatie cu 2022, transmite Reuters. Gazprom urmeaza politica altor companii rusesti si nu mai raporteaza datele exacte ale profiturilor sale, iar cifrele oferite publicitatii pe 2023 sunt aproximate la 2.200 miliarde de ruble, respectiv 24 de miliarde de dolari, scrie digi24.ro.
Gigantul rus a anuntat ca, in 2023, ar urma sa raporteze EBITDA (performanta financiara a companiei) de aproximativ 2.200 miliarde de ruble (24,3 miliarde de dolari), comparativ cu 3.600 miliarde de ruble in 2022.
Rezultatele includ afacerile din domeniul gazelor, petrolului si generarea electricitatii.
Ca multe companii rusesti, Gazprom nu mai da publicitatii rezultatele complete de cand Rusia a invadat Ucraina si Occidentul a impus sanctiuni Moscovei.
Exporturile de gaze ale Gazprom, o sursa majora de venituri, nu au fost sanctionate direct, dar volumele de export aproape s-au injumatatit anul trecut, la 101 miliarde metri cubi (bcm), in urma scaderii semnificative a vanzarilor catre Europa, anterior principala sa piata.
De asemenea, Consiliul de Administratie al Gazprom a aprobat un program de investitii pentru 2024 in valoare de 1.570 miliarde de ruble, in linie cu planurile prezentate in noiembrie.
Gazprom este unul dintre cei mai mari contribuabili la bugetul Rusiei.


