Grecia se alătură statelor care vor să limiteze accesul copiilor la rețelele sociale. Interdicția va intra în vigoare din 1 ianuarie 2027 și se va face prin verificarea vârstei utilizatorilor.

Autoritățile spun că măsura urmărește să protejeze sănătatea mintală și dezvoltarea copiilor. Australia aplică deja o interdicție pentru copiii sub 16 ani. Turcia a adoptat o lege similară, iar în Marea Britanie, Danemarca, Norvegia, Spania și Slovenia sunt pregătite sau analizate măsuri de acest fel. 

La nivelul Uniunii Europene, Comisia Europeană a propus restricționarea accesului copiilor sub 13 ani și conturi cu protecție suplimentară pentru adolescenții de până la 15 ani. 

Astfel de discuții sunt și în Republica Moldova. Anterior, autoritățile de la Chișinău au declarat că până la sfârșitul acestui an vor decide dacă interzic accesul copiilor sub 16 ani la rețelele de socializare.