Transporturi puternic perturbate, fara emisie de stiri radio-tv: Grecia functiona la ralanti miercuri, din cauza unei greve generale declansate la apelul sindicatelor din sectorul privat si public impotriva cresterii preturilor. Manifestatii au avut loc in mai multe orase, inclusiv la Atena.

Capitala greaca, unde circulatia auto este de obicei intensa, parea aproape un oras mort miercuri dimineata, transporturile in comun - autobuzele, metroul, tramvaiul, trenul interurban, precum si taxiurile - incetand sa functioneze, relateaza AFP, citata de Agerpres. 

Nicio legatura maritima nu este asigurata intre continent si insulele din Marea Egee (est) si Ionica (vest), din cauza participarii sindicatului marinarilor (PNO) la greva, a doua de la inceputul acestui an impotriva scaderii puterii de cumparare. 

„Scumpirea vietii este insuportabila”, „cerem cresterea salariilor si o protectie sociala pentru toata lumea”, se putea citi pe marele afis al Confederatiei salariatilor din sistemul privat GSEE, cea mai mare din Grecia.

GSEE a indemnat la o manifestatie care sa inceapa la orele locale 11:00 in centrul Atenei si in alte orase ale tarii. 

La randul sau, sindicatul functionarilor (Adedy) sustine intr-un comunicat ca „ajutoarele orizontale (ale guvernului) nu sunt o solutie pentru salariati si societate dupa explozia pretului la energie si la produsele de baza”. 

„Salariatii sunt cei care platesc pretul scumpirii vietii”, a spus Adedy, indemnand de asemenea la manifestatii in intreaga tara. 

Guvernul grec a anuntat ca va debloca 5,5 miliarde de euro, cu un ajutor exceptional de 250 de euro acordat persoanelor cu cele mai mici venituri care nu-si pot plati in special facturile la curent electric, cu ajutoare acordate studentilor pentru cazare si o subventie de urgenta pentru agricultori. 

Insa sindicatele estimeaza ca aceste ajutoare se inscriu in campania „preelectorala” a partidului conservator aflat la putere, cu opt luni inainte de alegerile generale, si evoca „situatia dificila” a gospodariilor din Grecia. 

Inflatia a depasit pragul de 10% in ultimele sase luni in Grecia si a atins chiar 12% in septembrie. In ceea ce priveste pretul la gaz, acesta s-a majorat de peste patru ori (+332%). 

Belgia este, de asemenea, afectata de o greva nationala miercuri, din cauza scaderii puterii de cumparare, in timp ce in Franta, la Paris se asteapta o zi neagra joi.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.  

Sursa: