Gruparea terorista Stat Islamic a intentionat sa comita atacuri chimice in Europa, ceea ce a determinat SUA sa lanseze o operatiune pentru a-l asasina pe principalul expert al organizatiei in acest tip de armament, potrivit unei investigatii publicate luni de cotidianul american The Washington Post, potrivit Agerpres.

Publicat:12.07.2022, 12:31

Ziarul american a explicat ca, in 2014, dupa ce SI a declarat crearea unui „califat” in Siria si Irak, liderul de la acea vreme al gruparii, Abu Bakr al-Bagdadi, s-a intalnit cu expertul in arme chimice Salih al-Sabawi, un inginer format in Rusia si care in trecut il ajutase pe dictatorul irakian Saddam Hussein sa-si construiasca arsenalul chimic.

Al-Bagdadi i-a propus lui Al-Sabawi sa lucreze pentru Stat Islamic, cu obiectivul ca gruparea sa-si creeze propriul arsenal, iar inginerul a acceptat, potrivit unor rapoarte ale serviciilor de informatii, citate de The Washington Post. Dupa aceasta intalnire, au inceput ceea ce reprezentanti americani si kurzi irakieni au calificat drept eforturi pentru construirea celui mai mare arsenal de arme chimice si, posibil, biologice aflat in mainile unui grup terorist, potrivit ziarului american.

The Washington Post a relatat ca, sase luni mai tarziu, Stat Islamic fabrica - dupa instructiunile lui Al-Sabawi - gaz mustar si proiectile cu clorina.

Pentru redactarea materialului de presa, cotidianul american s-a folosit de rapoartele de informatii ale kurzilor sirieni, precum si de o ancheta a ONU, care a avut acces la documente ale SI in cautarea de probe privind crimele de razboi comise de organizatia terorista, si a realizat interviuri cu functionari si fosti oficiali americani.

Atat de mare a fost ingrijorarea pe care au produs-o activitatile lui Al-Sabawi in cadrul SI, incat fortele de operatiuni speciale ale SUA au lansat in 2015, in colaborare cu „peshmerga” (forte militare kurde irakiene), un atac pentru a-l asasina pe expert si a pune astfel capat programului cu arme chimice.

De altfel, Al-Sawabi a murit in urma unui atac realizat de un aparat de zbor american, cel mai probabil o drona, la finalul lunii ianuarie a anului 2015, la Mosul (Irak), fief al SI. Chiar si asa, anchetatorii au putut dovedi ca au avut loc 20 de atacuri chimice realizate de SI intre ianuarie 2015 si aprilie 2017, cu gaz mustar si clorina, in Irak si Siria.

Arme biologice pe baza de ricina, toxina botulinica si antrax

The Washington Post a mai relatat ca, prin intermediul „supravegherii electronice”, oficialii americani au aflat in 2014 ca Al-Sabawi a lucrat la dezvoltarea unui nou tip de armament pe baza de ricina si toxina botulinica si ca avea totodata planuri sa foloseasca antrax.

Actuali si fosti functionari americani, citati de The Washington Post, au atras atentia ca obiectivul lui Al-Sabawi era sa creeze un arsenal cu diverse tipuri de agenti chimici si biologici pentru a fi folositi in campanii militare, precum atentate impotriva marilor orase din Europa.

Cotidianul american noteaza ca anchetatori ai ONU au putut confirma ca SI i-a transferat lui Al-Sabawi cativa prizonieri pe care sa-i foloseasca pe post de cobai in testele lui si ca Al-Bagdadi i-a pus la dispozitie un laborator in cadrul Universitatii din Mosul.

Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.

Sursa: