Guvernele Uniunii Europene au convenit asupra unui plafon de 60 de dolari pentru un baril de petrol rusesc, pentru a reduce veniturile Rusiei din vanzarea combustibilului fosil. Un document vazut de Reuters arata ca acest pret va fi revizuit la mijlocul lunii ianuarie si dupa aceea o data la doua luni, pentru a evalua modul in care functioneaza schema.

Dupa ce s-au certat zile intregi pe marginea detaliilor, guvernele Uniunii Europene au ajuns la un acord provizoriu privind introducerea unui plafon de pret de 60 de dolari pentru un baril de petrol rusesc exportat pe mare, insotit de un mecanism de ajustare la fiecare doua luni, care ar permite mentinerea plafonului la cel putin 5% sub pretul pietei, a declarat pentru Reuters un diplomat european. Ideea plafonarii pretului pentru titeiul rusesc exportat pe mare a fost sugerata de Grupul celor sapte state puternic industralizate G7, in ideea de a limita veniturile stranse de Moscova si, in consecinta, a capacitatii de a-si finanta invazia din Ucraina. 

Petras AUSTREVICIUS, EUROPARLAMENTAR: ”Petrolul ramane a fi o sursa majora de finantare a agresiunii militare impotriva Ucrainei, de aceea trebuie sa vedem imaginea integrala, in conditiile in care ne straduim sa gasim o solutie cat mai curand posibil.” 

Deoarece principalele companii de transport maritim si de asigurari din lume au sediul in tarile G7, plafonul de pret ar face foarte dificil pentru Moscova sa-si vanda petrolul la un pret mai mare. Presedintele Zelenski spune ca petrolul rusesc nu ar trebui sa depaseasca 30 de dolari pe baril.

Volodimir ZELENSKI, PRESEDINTELE UCRAINEI: ”Auzim despre propuneri de a stabili plafonul pe baril la 60 sau 70 de dolari. Astfel de cuvinte suna mai degraba ca o concesie.”

Plafonarea pretului pentru titeiul rusesc transportat pe mare urmeaza sa intre in vigoare pe 5 decembrie, inlocuind interdictia totala mai dura a UE privind cumpararea de titei rusesc, pentru a proteja aprovizionarea globala cu petrol, deoarece Rusia produce 10 la suta din petrolul mondial. Acordul trebuie aprobat de toate guvernele UE.