Queen Mary 2 este cel mai mare vas de croaziera din lume. Capitanul Kevin Oprey s-a fotografiat pe bulbul provei, iar imaginile arata o alta perspectiva asupra dimensiunilor vasului.
Capitanul Kevin Oprey a pozat pe bulbul provei, care se extinde in fata vaporului de 151.000 de tone. Fotografiile au fost luate pentru a marca cea de-a zecea aniversare a vasului, in luna mai.
Imaginile au fost realizate in timpul unei escale intr-un port din Bali.Au fost necesare cateva luni de planificare pentru a-l duce pe Oprey in siguranta pe prova cu bulb, folosita pentru stabilizarea navei.
"Cand am propus sa il fotografiez pe capitan stand pe prova cu bulb, m-au privit de parca eram nebun. Nu a mai fost facut niciodata asa ceva, de asta am propus ideea", a povestit fotograful James Morgan.
Queen Mary 2 poate gazdui 2,620 de pasageri si peste 1200 de membri ai echipajului. In cei 10 ani de activitate, vasul a efectuat peste 420 de calatorii, dintre care 200 au fost croaziere transatlantice.
In prezent, Queen Mary 2 se afla intr-o calatorie in jurul lumii, pentru a aniversa cei 10 ani de activitate. Croaziera se va termina in mai, in portul britanic Southhampton, cu o petrecere.
Sursa foto: Rex