Ministrul de Externe din Islanda a declarat ca eruptia vulcanica ar putea dura luni de zile, adaugand ca a fost „mult mai mare” decat cele observate in ultimii ani. De asemenea, expertii avertizeaza ca Reykjavik ar putea fi poluata cu gaxe toxice in urmatoarea perioada, potrivit BBC si Sky News, citate de digi24.ro.
Un vulcan a erupt luni seara in Islanda, expulzand lava si fum pe o regiune extinsa, dupa saptamani de activitate seismica intensa.
Ministrul islandez de Externe, Bjarni Benediktsson, a declarat ca expertii au avertizat ca eruptia ar putea dura luni de zile.
El a spus ca eruptia de luni a fost „mult mai mare” decat cele observate in ultimii ani, pe care le-a descris drept „eruptii turistice frumoase”.
„La ce sa ne asteptam pentru viitor?... Ceea ce ne spun este ca acest lucru ar putea continua saptamani sau chiar chiar luni”, a spus Benediktsson.
El a spus ca eruptia a avut loc in „locul potrivit”, fara ca lava sa se indrepte spre orasul din apropiere, Grindavik, care a fost evacuat in noiembrie ca masura de precautie.
Cu toate acestea, oamenii nu se vor putea intoarce acasa in curand, a spus el.
„Urmarim acest lucru indeaproape si oamenii nostri de stiinta ne ofera informatii actualizate in fiecare zi”, a spus el.
De asemenea, poluarea cu gaze toxice ar putea lovi capitala Islandei, in urma eruptiei, a declarat biroul meteorologic al tarii. Eruptia, care a izbucnit in peninsula Reykjanes din sud-vestul Islandei, vine dupa saptamani de cutremure intense.
Fumul ar putea ajunge la Reykjavik pana marti seara sau miercuri dimineata.
![](https://assets.protv.md/articles/files/thumbs/750x/2023/12/20/MDlmOGFmZWNjODU2NDI2NDBjYWU4MjVmNw.thumb-1703067638gh0i9ie.jpeg)
![](https://assets.protv.md/articles/files/thumbs/750x/2023/12/20/OGE5MWJlNDY2Y2MwOGRmZWY5NzYzNWU0OQ.thumb-1703067640wfv52nh.jpeg)
![](https://assets.protv.md/articles/files/thumbs/750x/2023/12/20/MjQxMjAzZTBjYjBmYmRhMzQzYzkxMDc3Zg.thumb-17030676421wwet8c.jpeg)
![](https://assets.protv.md/articles/files/thumbs/750x/2023/12/20/YzUyOGYzNjYyNDg0N2U3MGVkZGEyYTNiZQ.thumb-1703067644ykcebxq.jpeg)
![](https://assets.protv.md/articles/files/thumbs/750x/2023/12/20/NjI2N2E4YmQ1ZjU2OTkxYjIyYWZjNTRmNg.thumb-1703067646jxo60kg.jpeg)
Mii de persoane, evacuate din Grindavik
Aproximativ 4.000 de persoane au fost evacuate luna trecuta din Grindavik, un oras amenintat de fluxul de lava.
Islanda a fost pregatita pentru activitate vulcanica timp de saptamani. De la sfarsitul lunii octombrie, regiunea din jurul Reykjavik se confrunta cu o crestere a activitatii seismice.
Eruptia poate fi vazuta din Reykjavik, care se afla la aproximativ 42 km nord-est de Grindavik.
Un martor din capitala a declarat ca cerul a fost „luminat in rosu” de la eruptie, iar fumul a putut fi vazut tasnind in aer.
In 2010, o eruptie vulcanica a provocat un nor de cenusa care s-a ridicat cativa kilometri in atmosfera, ceea ce a provocat perturbari ale transportului aerian in Europa, timp de mai multe zile.
Vulcanologul Evgenia Ilyinskaya a declarat pentru BBC ca nu va exista acelasi nivel de perturbare ca in 2010, deoarece acesti vulcani din sud-vestul Islandei „nu au fost fizic capabili sa genereze aceiasi nori de cenusa”.
Met Office din Islanda a declarat marti, ca puterea eruptiei este in scadere, dar ca gazele vulcanului ar putea ajunge in continuare la Reykjavik.
Peninsula Reykjanes, la sud de capitala Reykjavik, a fost ferita de eruptii timp de opt secole, pana in martie 2021. De atunci, au mai fost doua, in august 2022 si iulie 2023, semn, pentru vulcanologi, al unei reluari a activitatii vulcanice in regiune. In aceasta tara sunt considerate active 32 de sisteme vulcanice.
![](https://assets.protv.md/articles/files/thumbs/750x/2023/12/20/ZWNhY2VmMzcwZjViZmZjZDc2ZWE2ZjNhNw.thumb-1703067648xsqq6yd.jpeg)
![](https://assets.protv.md/articles/files/thumbs/750x/2023/12/20/NWZkMzk2YWE3NTE5ZTliYmE4ZWU0NzA4Mw.thumb-170306765160vews2.jpeg)
![](https://assets.protv.md/articles/files/thumbs/750x/2023/12/20/YzdmMmEwYzNjNTBhMTM1OWYyNGRhMWNhZA.thumb-17030676543mfakr8.jpeg)
![](https://assets.protv.md/articles/files/thumbs/750x/2023/12/20/NDE1NWZiMTFjNTk2ZmQ2MzczZTIyMThmZA.thumb-1703067673l2y62vc.jpeg)
![](https://assets.protv.md/articles/files/thumbs/750x/2023/12/20/ZGZjOTc2YmRiOTYwMzg5ZDM0MjRmYTAzMA.thumb-1703067676a8k7bbv.jpeg)
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.