Cel putin doua tornade "mari si extrem de periculoase", dupa cum au avertizat autoritatile, au lovit Texasul, in apropiere de Dallas.

Vartejurile au fost atat de puternice incat au rasturnat camioane grele, cum se vede din imaginile surprinse de o televiziune locala.

Zeci de case au ramas fara acoperisuri, uneori cu un al doilea etaj spulberat dupa trecerea tornadei.

Aeroportul international din Dallas, unul dintre cele mai aglomerate ale lumii, a anulat zborurile. Din precautie, pasagerii aflati in interiorul terminalelor au fost mutati departe de geamurile de sticla.

Mii de locuinte au ramas fara curent electric, dupa ruperea liniilor de inalta tensiune sau avarii la transformatoare.