Un barbat inarmat a luat ostatice vineri mai multe persoane in interiorul unui supermarket din localitatea Trebes, de langa Carcassonne, din sudul Frantei, informeaza AFP.
*Stirea se actualizeaza
Un politist ar fi fost ranit într-un schimb de focuri de arma, potrivit informatiilor AFP.
Prefectura departamentului Aude, în regiunea Languedoc-Roussillon, a anuntat pe contul sau de Twitter ca în zona supermarketului Super U are loc o operatiune a politiei si a cerut sa li se faciliteze “accesul fortelor de ordine”.
Potrivit postului BFMTV, un barbat înarmat a intrat în jurul orei locale 11:00 (10:00 GMT) în supermarket, unde au fost auzite mai multe împuscaturi.
Potrivit AFP, care citeaza autoritati locale, barbatul sustine ca ar fi jurat credinta gruparii teroriste Stat Islamic.
CRONOLOGIA EVENIMENTELOR:
ora 13:35 Potrivit BFMTV, cu putin timp înaintea luarii de ostatici, un politist a fost împuscat de un barbat aflat într-o masina. Politistul a fost ranit.
Se pare ca atacatorul este acelasi barbat care a atacat dupa câteva minute magazinul.
ora 13:30 Întreaga zona a fost închisa, iar trei elicoptere survoleaza spatiul aerian, potrivit presei franceze.
ora 13:20 Un martor sustine ca l-a auzit pe atacator strigând: ”Sunt un soldat al Daesh (n.n. - Stat Islamic), relateaza bfmtv.com.


