Israelul a investit masiv in testarea populatiei pentru a afla din timp unde exista posibile focare si pentru a izola cat mai repede persoanele infectate. Testele se realizeaza chiar pe strada, gratie unor unitati mobile. Sunt de fapt niste cabine prin intermediul carora este evitat orice contact direct, deci si o posibila infectare, intre cei testati si cei care ii testeaza. Testarea dureaza cateva minute pentru fiecare persoana, iar rezultatele sunt comunicate in 24 de ore. Cum se intampla totul, aflam de la un jurnalist CNN care s-a supus testarii, desi nu avea simptome de infectare cu noul coronavirus.
Oren Liebermann - corespondent CNN: „Aceasta este o unitate mobila de testare pentru coronavirus, realizata de una dintre companiile israeliene care lucreaza cu sistemul national de sanatate. Dupa cum puteti vedea, persoana care intra in aceasta unitate nu are nevoie de costum de protectie, unitatea in sine ii asigura protectia.
In general, in acest moment, pentru a fi testat aici, ar trebui sa ai simptome ale infectiei. Eu nu am niciun simptom de infectare cu coronavirus, dar pentru a vedea cum functioneaza, voi face un test pentru coronavirus.
Prima parte este prelevarea probelor din gat. Nu este confortabil deloc.
Si acum, proba din nas.
- Nara stanga sau cea dreapta?
- Nu conteaza.
Imi ofera doua optiuni: stanga sau dreapta. Nu e confortabil, dar am facut-o.
Acestea sunt versiuni si mai usor de deplasat ale unitatii pe care am vazut-o. Daca apare un focar intr-o anumita cladire sau chiar intr-un apartament sau o casa, o astfel de unitate poate fi amplasata chiar la intrare. In aceasta, evident poate intra o singura persoana, aceasta este mai mare, se pot face teste pe doua laturi, este loc chiar si pentru persoane imobilizate in scaunul cu rotile, pentru a fi testate.


