După băuturile fine, produsele cosmetice sau uleiul de măsline, și cafeaua a ajuns să fie pusă sub lacăt. În supermarketurile din Koln, din cauza furturilor tot mai frecvente, pungile de cafea boabe sunt ținute acum în dulapuri închise cu cheia. Acest produs s-a scumpit semnificativ în ultimii ani. Așa că a devenit o țintă pentru furturile din magazine.
Supermarketurile au ajuns, la propriu, să ascundă cafeaua. Aici în acest magazin din orașul german Koln, produsul este eliberat doar la casă.
„Aproape zilnic observăm că dispare cafea de pe raft. A fost un incident grav: un întreg raft de boabe de cafea a fost golit complet.”
Vânzătorii spun că hoții sunt destul de creativi.
„N-o să dau idei, dar sunt bine organizați. Reușesc să fure fără ca vreunul dintre noi să observe.”
Prețul cafelei a crescut mai mult decât media alimentelor – din cauza inflației și a recoltelor slabe.
„Vânzările au scăzut. Clientul cumpără doar când e la promoție – atunci observăm o creștere.”
„-Da, e deja complicat să ajungi la cafea.
-Trebuie să chemi pe cineva cu cheie ca să ți-o dea.
-Toate produsele scumpe sunt închise acum în supermarketuri.”
Pagubele din cauza furturilor de cafea se ridică anual la 3 miliarde de euro, asta numai în Germania. Distribuitorii au luat măsuri de securitate sporite și folosesc inteligența artificială, care analizează mai eficient imaginile surprinse de camerele de supraveghere.