In Laponia, Mos Craciun se pregateste de zor pentru calatoria de la sfarsitul saptamanii. Iar ajutoarele lui citesc cu atentie sutele de mii de scrisori primite de la copii din intreaga lume. In acest an multi isi doresc pace in loc de cadouri. Intr-un interviu pentru CNN, Mosul cel darnic si mereu zambitor a spus ca si productia sa de jucarii e afectata de inflatie. 

E agitatie mare in satul lui Mos Craciun de la Cercul Polar. Sute de mii de scrisori au ajuns in cutia postala a Mosului, iar ajutoarele lui citesc cu atentie fiecare mesaj. Ca si in fiecare an, cei mici ii povestesc Mosului ce ispravi au mai facut si ii trimit lista cu darurile dorite. De aceasta data insa, batranelul a constatat, cu emotie, ca tot mai multi pusti isi doresc... sa fie pace! 

In acest an Mosul spune ca are cheltuieli mai mari, iar sacii lui cu daruri resimt inflatia, care a muscat din buzunarele tuturor.

“Pai inflatia ii loveste in primul rand pe renii mei, pentru ca platesc mai mult ca sa-i hranesc. Dar si productia mea de jucarii e afectata, pentru ca materiile prime sunt in cantitati limitate si mai scumpe.” 

Cei dornici sa-l intalneasca pe Mos Craciun pot veni in Laponia, care si-a redeschis usile. 

Turistii pot intra si in oficiul postal al Mosului unde miile de scrisori sunt pastrate cu mare grija. 

Sanna KARKKAINEN, DIRECTOR EXECUTIV VISIT ROVANIEMI: “Acest sezon va bate cu siguranta recorduri, putem simti asta deja in decembrie. Dar apoi avem ianuarie, februarie si martie. Va fi un sezon foarte aglomerat in Laponia.”

Dupa precedentele Craciunuri afectate de pandemie, numarul turistilor a scazut, dar in acest an sunt asteptati peste 60 de mii de vizitatori.